Cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, deschis de Dr. Teodor Holhoș Business
  • gabriela.belean
  • 0 comentarii
  • 6699 Vizualizări

Cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, deschis de Dr. Teodor Holhoș

Fondatorul rețelei de oftalmologie Dr. Holhoș, din care face parte și Clinica de oftalmologie din Târgu Mureș, chirurgul oftalmolog Teodor Holhoș, a deschis cel mai mare spital de oftalmologie din Transilvania, la Alba Iulia, unde vor fi realizate intervenții deosebit de complexe de chirurgie oftalmologică, pentru care este necesară spitalizarea pacienților.

Aici vor fi realizate operații de transplant de cornee, pentru care unitatea spitalicească se află în curs de autorizare, dar și intervenții chirurgicale oftalmologice pentru copii. ”Noi ne ocupăm în primul rând de oftalmologie și cu această investiție realizăm operațiile cele mai complexe, adică de transplant de cornee, care necesită o internare, necesită un salon de terapie intensivă, ATI, și acest lucru se putea realiza doar într-un mediu spitalicesc, într-un spital în adevăratul sens al cuvântului. Noi avem, de exemplu, în Târgu Mureș clinică, unde realizăm operațiile de cataractă în 3 minute, operațiile retino, operațiilor laser. Cele mai performante operații laser SmilePro le realizăm în Târgu Mureș în 7 secunde, dar acele operații sunt minim invazive, în care pacientul pleacă acasă, nu trebuie să rămână internat. Aici, în acest spital, facem operațiiloe în care pacientul poate să rămână internat, dacă trebuie să operăm cu anestezie generală, copilași, de exemplu, la strabism, putem avea infrastructura să rămâne pacientul internat, sub monitorizare, sub gardă, cu terapie intensivă, cu tot ce trebuie pentru siguranța maximă. Și atunci, aceste transplante de cornee sunt foarte greu de realizat în țară datorită birocrației și infrastructurii. Sunt puține locuri în România unde se realizează și atunci pentru noi este o mândrie că putem veni cu partea aceasta să completăm serviciile oftalmologice, să fie absolut toate operațiile acoperite”, a declarat Dr. Teodor Holhoș, fondatorul rețelei Dr. Holhoș

Spitalul Dr. Holhoș, o investiție ce se ridică la suma de peste 6 milioane de euro, a fost inaugurat sâmbătă, 28 iunie, în prezența prietenilor, cunoscuților, dar și a reprezentantului Zeiss România, care i-a conferit,  chirurgului oftalmolog o diplomă de recunoaștere din partea companiei Zeiss pentru buna colaborare.

”Pentru mine Zeiss a fost un partener de încredere de la început. La prima operație am avut aparatură de la ei, microscop operator, aparate de operat. Și acum avem cele mai performante lasere din lume, Visumax 800, în trei locații, la Sibiu, la Cluj și în Târgu Mureș, și putem realiza operațiile Smile Pro, cele mai avansate tehnologic în lume și în România, lucru care, pe mine, personal, ca medic, mă fac să mă simt bine că nu a trebuit să plec din țară ca să pot să-mi fac meseria de oftalmolog și am putut rămâne aici, în România, și să oferim cele mai performante soluții, de la cristalinele trifocale Zeiss până la operațiile Smile Pro Laser Zeiss și pacienții să poată beneficia de cele mai bune rezultate”, a precizat Dr. Teodor Holhoș.

Spitalul Dr. Holhoș este structurat pe șapte nivele, subsol, parter și cinci etaje. Are în componenta sa patru săli de operații, saloane pentru spitalizare de zi și continuă, salon de ATI și 23 de paturi. Se întinde pe o suprafață de 3800 de metri pătrați și are cabinete pentru 22 de specialități medicale. Blocul operator este dotat cu centrală de tratare a aerului cu filtru HEPA și presiune pozitivă (1 atm) prevenind, astfel, apariția infecțiilor nozocomiale prin pătrunderea din exterior a germenilor patogeni.

Deschiderea pentru pacienți este prevăzută pentru perioada imediat următoare, după obținerea ultimelor avize. Prima specialitate medicală care va fi operațională este oftalmologia, urmând ca, ulterior, să fie disponibile și celelalte specialități.

Inaugurarea spitalului a început cu slujba de sfințire, oficiată de un sobor de preoți împreună cu ÎPS Irineu al Alba Iuliei, care i-a acordat Dr. Teodor Holhoș Ordinul ”Credință și Unire”, fiind urmată de alocuțiuni din partea primarului municipiului Alba Iulia, Gabriel Pleșa, care a subliniat importanța acestei investiții private ”pentru că va aduce servicii de calitate”, dar și din partea cuplului Andra și Cătălin Măruță, prieteni apropiați ai familiei Holhoș, care au apreciat modul în care chirurgul oftalmolog face performanță, fiind medicul ”cu cele mai multe operații în ceea ce privește vederea, din România”.

a consemnat Arina TOTH și Gabriela BELEAN.

GALERIE FOTO

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!