
- redactia
- 0 comentarii
- 2042 Vizualizări
Cinema sub cerul liber. Serile de film revin la Platoul Cornești
30 iunie 2025Amfiteatrul de pe Platoul Cornești din Târgu Mureș va găzdui, în serile de vineri, între iunie și sfârșitul lunii august, cinci proiecții de film cu tematică educațională, în cadrul unui program cultural susținut de Consiliul Județean Mureș și organizat de Asociația Arctos Culturae Naturalis. Partenerii proiectului includ Universitatea de Arte din Târgu Mureș, organizatoarea festivalului KultFeszt, Bota Trombitás Melinda și criticul de film Németh Előd.
Mesaje sociale în povești cinematografice
Scopul programului este de a utiliza filmul ca instrument educațional, abordând teme relevante pentru societate, precum prevenirea consumului de alcool și droguri, precum și problemele cu care se confruntă adolescenții. Filmele selectate vor crea un context propice pentru dialog între generații și discuții constructive pe marginea subiectelor sensibile.
Ultima proiecție va fi urmată de o dezbatere moderată de un specialist (psiholog sau expert în adicții), cu scopul de a răspunde întrebărilor publicului și de a oferi informații suplimentare într-un cadru interactiv.
Programul complet al proiecțiilor
Filmele vor fi proiectate în versiunea originală, cu subtitrări în limbile română și maghiară, începând cu ora 21:30:
- 4 iulie – Leaving Las Vegas (1995, regia Mike Figgis);
- 18 iulie – Postcards From The Edge (1990, regia Mike Nichols);
- 1 august – A Star Is Born (1976, regia Frank Pierson);
- 15 august – Days of Wine and Roses (1962, regia Blake Edwards);
- 29 august – Thirteen (2003, regia Catherine Hardwicke).
Accesul la proiecții este gratuit, iar evenimentele sunt deschise tuturor categoriilor de public – de la copii și adolescenți, până la adulți și familii. Organizatorii își propun astfel să atragă un număr cât mai mare de spectatori, oferind nu doar divertisment de calitate, ci și reflecție asupra unor realități sociale actuale. Anunțurile privind eventualele modificări cauzate de condițiile meteo vor fi comunicate din timp.
(L.P.)
Sursa foto: Facebook – Zoo Târgu Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
Recomandari
|
|
Lasă un comentariu