Scenarii pentru viitorul Salinei Praid evaluate de CSAT Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 1761 Vizualizări

Scenarii pentru viitorul Salinei Praid evaluate de CSAT

Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au evaluat, luni, două scenarii pentru viitorul Salinei Praid – unul de recondiționare a minei vechi și altul de înființare a unei noi mine pentru vizitatori și a unei noi mine de producție, a informat Administrația Prezidențială.
Potrivit sursei citate, în cadrul ședinței CSAT, care a fost condusă de președintele Nicușor Dan, a fost dezbătută situația gravă de la Salina Praid, o componentă importantă a infrastructurii economice și strategice a României.
La ședință au fost analizate și informările Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Economiei, Digitalizării, Antreprenoriatului și Turismului și Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor despre incidentele recente și despre posibilele vulnerabilități în ceea ce privește siguranța cetățenilor, funcționarea instalațiilor și respectarea normelor privind mediul înconjurător și de exploatare.
‘Salina Praid nu este doar un obiectiv economic, ci și unul cu impact social și turistic semnificativ. Menținerea funcționării sale în condiții de siguranță este esențială pentru protejarea angajaților, a comunității locale și a resurselor naturale. În acest context, membrii CSAT au evaluat și două scenarii pentru viitorul Salinei Praid, unul de recondiționare a minei vechi și altul de înființare a unei noi mine pentru vizitatori și a unei noi mine de producție’, se precizează într-un comunicat al Președinției.

(www.agerpres.ro)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!