Protest la Apele Române Mureș. Angajații trag un semnal de alarmă Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 807 Vizualizări

Protest la Apele Române Mureș. Angajații trag un semnal de alarmă

Miercuri, angajații din cadrul Sistemului de Gospodărire a Apelor Mureș au protestat în fața sediului instituției, exprimându-și nemulțumirea față de măsurile propuse la nivel central privind reducerea personalului, reorganizarea Administrației Naționale „Apele Române” și diminuarea drepturilor salariale. Acțiunea vine în contextul unui val de nemulțumiri manifestat la nivel național în rândul angajaților din domeniu.

Scrisoare de protest transmisă Ministerului Mediului

Cu o zi înainte de protest, marți, Sindicatul Mureșul din cadrul Apelor Române a transmis o scrisoare oficială ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, în care își exprimă opoziția față de modificările anunțate. În document, sindicaliștii avertizează că, în lipsa unui dialog real și a unor soluții negociate, nu exclud declanșarea grevei generale, pe care o consideră ultima măsură de apărare a intereselor angajaților.

Potrivit sindicaliștilor, măsurile propuse nu afectează doar salariații instituției, ci pot avea consecințe grave asupra siguranței publice. Reducerea personalului și reorganizarea ar putea slăbi capacitatea de intervenție și monitorizare a rețelelor hidrotehnice, punând în pericol infrastructura critică de gospodărire a apelor. Aceștia atrag atenția că o asemenea restructurare ar putea duce la vulnerabilizarea sistemelor de apărare împotriva inundațiilor și la afectarea serviciilor esențiale furnizate comunităților locale.

Solicitare pentru dialog imediat

Reprezentanții Sindicatului Mureșul solicită Ministerului Mediului programarea unei întâlniri de urgență, în vederea clarificării situației și identificării unor soluții viabile prin negocieri. Sindicaliștii susțin că doar printr-un dialog deschis și transparent se poate evita declanșarea unor acțiuni de protest de amploare la nivel național.

Protestul angajaților din Mureș face parte dintr-un cadru mai larg de reacții la politicile de reorganizare a instituțiilor din subordinea Ministerului Mediului, iar tensiunile continuă să crească în așteptarea unui răspuns oficial din partea autorităților centrale.

(L.P.)

Sursa foto: Facebook – Sindicatul Mureșul din Apele Române – SMAR

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari



Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!