Oglinda din cuvinte. Un început din suflet

Dragă cititorule,

Uneori, cuvintele nu ne vindecă. Dar ne țin de mână. Uneori, un gând pus în cuvinte, rostit sau scris, la timp poate fi o oglindă blândă – nu ca să ne judece, ci ca să ne arate că suntem deja suficienți.

Scriu pentru omul care, privind din afară, are: o viață bună, un loc de muncă stabil, o casă frumoasă, vacanțe, un cerc social. Poate chiar o familie. Dar din când în când, în liniștea de după o zi lungă sau în agitația cotidianului, simte că lipsește ceva. Nu e dificultate. Nu e criză. E un ecou. O întrebare fără cuvinte: „Asta e tot?”.

Scriu pentru ființa care s-a străduit, a performat, a crescut, s-a ridicat. Dar în ciuda succesului, uneori se simte obosită în interior, singură în doi, rătăcită în ea însăși, de parcă ar trăi viața pe care trebuia s-o trăiască, nu pe cea pe care ar fi vrut-o cu adevărat. Și nu, nu e prea târziu. Nu e nici rușinos. E omenește.

Scriu pentru cel sau cea care are grijă de toți, dar a uitat, poate, să se întrebe: „Cum îmi este mie?”.

Oglinda din cuvinte

Această rubrică se naște din nevoia de a privi înăuntru. Nu cu asprime, nu cu vinovăție, ci cu o curiozitate blândă. E un loc în care emoțiile sunt binevenite. Un spațiu sigur pentru întrebări fără răspunsuri grăbite.

Rubrica mea nu îți promite rețete pentru o viață perfectă. Nici soluții rapide sau sfaturi universale. În schimb, îți propune ceva mai simplu dar valoros: un spațiu în care cuvintele devin oglinzi. Uneori clare, alteori tremurate, dar întotdeauna sincere.

„Oglinda din cuvinte” s-a născut din întrebările nerostite și dorința de a fi văzuți așa cum suntem. Cu rănile noastre. Cu speranțele. Cu efortul zilnic de a ne ține sufletul aproape. E un spațiu de reflecție și regăsire. De privit înăuntru, fără teamă. De întrebări sincere și răspunsuri care nu se vor corecte, ci vii.

În fiecare săptămână, aici vei găsi o invitație. Nu una de tip „fă asta și va fi bine”, ci o invitație la a te opri puțin. La a respira. La a-ți simți propriul corp și propria inimă. La a privi înăuntru, chiar și atunci când ești cuprins de teamă sau bucurie, oboseală ori energie. Poate că unele texte îți vor aminti de ceva ce ai uitat. Poate altele îți vor da curaj să începi cu o întrebare. Poate că uneori nu vei înțelege totul. Sau poate doar vei simți.

Voi vorbi despre ce nu se vede ușor: despre cum e să fii om, părinte, copilul cuiva, partener, prieten. Despre iubire, rușine, curaj, siguranță, pierdere, bucurie, frică. Despre cum ne putem reaminti cine suntem. Nu din poziția unui expert, ci a unui om ca și tine.

Iar eu, cea care scrie, am o pasiune veche pentru ascultare și o admirație profundă pentru oamenii care au îndrăzneala să nu fugă de ei înșiși. Am studiat, am practicat și am învățat că nu trebuie să „vindecăm” totul, ci să stăm aproape de ceea ce doare, cu blândețe și curiozitate, cu compasiune și curaj.

Un final care rămâne în inimă, o invitație

Te aștept să ne întâlnim aici, în oglinda din cuvinte, săptămână de săptămână. Nu ca să ne reparăm, ci ca să ne ținem de mână. Poate că nu avem toate răspunsurile. Dar avem voce. Și prezență.

Iar azi, te invit să-ți oferi și ție un pic de atenție. Să-ți dai voie să simți, să nu știi, să întrebi, să greșești, să-ți pui mâna pe inimă și să te întrebi: „Ce parte din mine nu a fost ascultată de mult?”.

Până săptămâna viitoare, te las cu această reflecție: „Dacă nu ar fi nevoie să demonstrez nimic nimănui, ce aș alege pentru mine?”.

Ne revedem în oglindă. Cu blândețe.

Ramona CRĂCIUN

Ramona Crăciun, psiholog și ghid empatic prin hărțile sufletului. Semnează săptămânal ”Oglinda din cuvinte”, o rubrică în care caută adevăruri blânde și cultivă prezența conștientă.