Invatamant
- redactia
- 0 comentarii
Anul școlar 2025-2026 începe între incertitudini și speranțe
1 septembrie 2025Școlile din județul Mureș și-au redeschis porțile, pentru cadrele didactice, momentan, urmând ca săptămâna viitoare și elevii să pășească în noul an școlar. Începutul acestui an școlar vine, însă, într-un context tensionat și plin de incertitudini. Reformele impuse de Ministerul Educației, precum și protestele continue ale profesorilor și sindicaliștilor din ultimele săptămâni, pun sub semnul întrebării modul în care se va desfășura activitatea didactică în următoarele luni. Nimeni nu poate garanta că școala va funcționa în parametrii normali, iar tensiunea se resimte atât în rândul cadrelor didactice, cât și al elevilor și părinților care așteaptă claritate și stabilitate.
Echipa Inspectoratului Școlar Județean Mureș își dorește să transmită un mesaj de responsabilitate și solidaritate, chiar într-un climat dificil. „Dragi colegi, să continuăm să inspirăm vocații, să încurajăm pasiuni și să construim cu răbdare și responsabilitate trepte către performanță și împlinire. Continuăm să credem în „mai binele” care este mereu posibil și pe care îl putem atinge împreună”, afirmă reprezentanții instituției. În această perioadă, răbdarea, adaptabilitatea și comunicarea vor fi esențiale pentru a face față provocărilor și pentru a menține un minim de stabilitate în sistemul educațional.
Elevii, profesorii și părinții trebuie să fie pregătiți pentru eventualele modificări în program, în funcție de evoluția situației din teren și de deciziile care se vor lua la nivel central. În același timp, este important să nu se piardă din vedere esența educației: formarea tinerelor generații, dezvoltarea curiozității și a creativității, chiar și în condiții dificile.
Inspectoratul Școlar urează tuturor, elevi, profesori și părinți, să traverseze acest an școlar cu sănătate, răbdare și resurse pentru a depăși obstacolele inevitabile. Instituția subliniază că doar prin colaborare, implicare și sprijin reciproc se poate menține un cadru educațional cât de cât predictibil și sigur, și că, în ciuda incertitudinilor, eforturile conjugate pot oferi elevilor șansa de a învăța și de a progresa.
Lorena PINTILIE
Sursa foto: Inspectoratul Școlar Județean Mureș
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|
















Lasă un comentariu