Politic
- redactia
- 0 comentarii
Deputatul Ciprian Dobre (PNL), pledoarie pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic
18 septembrie 2025Deputatul liberal Ciprian Dobre a susținut miercuri, 17 septembrie, în plenul Parlamentului, o declarație politică intitulată ”O problemă care nu mai poate fi ignorată!”.
Declarația politică se referă la modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006 și a fost făcută în contextul în care recent, în data de 13 septembrie, un locuitor al satului mureșean Dubiștea de Pădure a ajuns la spital în stare gravă după ce a fost atacat de o ursoaică.
”Astăzi, în plenul Camerei Deputaților, am susținut propunerea legislativă pentru modificarea Legii vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407/2006. De ce este nevoie de această schimbare? Numărul atacurilor de urși în zonele locuite a crescut alarmant. Oamenii din comunitățile montane și rurale trăiesc zilnic cu frica de a-și pierde animalele, recoltele sau chiar viața. Noua reglementare permite intervenții imediate, fără ca ordinul ministrului să poată fi suspendat de pe o zi pe alta. Este o soluție echilibrată și responsabilă: apără viața oamenilor și respectă principiul legalității”, a precizat deputatul Ciprian Dobre.
Totodată, liderul PNL Mureș a făcut referire și la recentul incident înregistrat în satul mureșean Dubiștea de Pădure.
”Situația este extrem de gravă! Sâmbătă, în comuna Hodac, județul Mureș, un gospodar care își aduna fânul a fost atacat din spate, în plină zi, de o ursoaică cu pui. La câteva zile după atac, omul se află în stare critică, desfigurat, pe patul Spitalului Județean de Urgență. Dacă nu acționăm ferm și nu permitem extragerea exemplarelor care pun în pericol comunitățile, vom continua să asistăm la tragedii inadmisibile. Siguranța oamenilor trebuie să fie prioritară, iar această modificare legislativă este un pas esențial pentru protejarea comunităților noastre”, a conchis deputatul Ciprian Dobre.
Alex TOTH
- Etichete:
- ciprian dobre ursi pnl mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|

















Lasă un comentariu