FOTO/VIDEO: Parada Baloanelor cu aer cald a colorat cerul pentru a 19-a oară Eveniment
  • redactia
  • 0 comentarii

FOTO/VIDEO: Parada Baloanelor cu aer cald a colorat cerul pentru a 19-a oară

Parada Baloanelor cu Aer Cald, cel mai vechi festival de profil din România, a ajuns anul acesta la ediția cu numărul 19, desfășurându-se la Mătrici, județul Mureș. Lansată în 2007, inițiativa a crescut pas cu pas, transformându-se într-un eveniment de tradiție, care atrage atât pasionați ai zborului, cât și public dornic de spectacole în aer liber. Organizatorii au venit anul acesta cu o surpriză pentru participanți, astfel că, un DJ a urcat la bordul unui balon și a mixat muzică de la înălțime. Momentul a adus un plus de dinamism atmosferei și a transformat cerul într-o scenă muzicală inedită.

20 de baloane din mai multe țări

Ediția 2025 a reunit 20 de baloane, mai multe decât anul trecut, dar în linie cu media ultimelor ediții. Ele au fost aduse de echipe și asociații cu care există colaborări de lungă durată, dar și de echipaje din diverse colțuri ale Europei. Această participare internațională a contribuit la varietatea spectacolului aerian, oferind publicului șansa de a vedea modele și culori diferite, fiecare cu propria poveste și identitate.

„Parteneriatele nu se limitează doar la România, ci atrag și echipaje din diverse colțuri ale Europei, care contribuie la succesul festivalului și la diversitatea spectacolului aerian”, a transmis pentru cotidianul Zi de Zi Gergő Antalka, esponsabil de comunicare al festivalului.

Timp de trei zile, evenimentul a adunat aproximativ 10.000 de spectatori. Mulți dintre ei au venit în familie, iar programul a inclus atât zboruri demonstrative, cât și activități la sol. Organizatorii spun că această prezență confirmă interesul tot mai mare pentru festival și arată că tradiția lansată în urmă cu aproape două decenii are o comunitate de susținători fideli.

Deși ediția a 19-a s-a încheiat cu succes, atenția organizatorilor se îndreaptă deja spre anul viitor, când Parada va împlini 20 de ediții.

„Pentru noi, această ediție a fost un nou pas înainte, dar privim deja către viitor: anul viitor va fi unul cu adevărat special, pentru că vom organiza a 20-a ediție a Paradei Baloanelor cu aer cald”, a declarat Gergő Antalka,

Diana CĂRBUREAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii




Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!