Business
- redactia
- 0 comentarii
FOTO: Brandul ”Electromureș”, relansat. Portofoliu de 13 produse audio, fabricate în China sub motto-ul ”Acolo unde tradiția întâlnește inovația”
4 octombrie 2025Proprietarii companiei Zass România SRL Ungheni, Tiberius și Ioan Toader, au anunțat vineri, 3 octombrie, cu prilejul unei conferințe de presă, relansarea cunoscutului brand ”Electromureș”. Acesta a fost achiziționat în urmă cu patru ani și propune un portofoliu alcătuit din 13 produse din segmentul audio, realizate în fabrici din China sub motto-ul ”Acolo unde tradiția întâlnește inovația”.
Acționariat autohton
La întâlnirea cu reprezentanții mass media organizată în incinta ART3 Café din Târgu Mureș, Tiberius Toader a explicat că achiziționarea brandului a fost în primul rând ”o obligație” și a avut scopul de a salva ceea ce a însemnat cândva ”Electromureș” pe piața produselor electrocasnice din România.
”Era o obligație pentru că acest brand dispărea, se ducea pe apa Mureșului pentru că nu-l mai avea nimeni, nu se mai ocupa nimeni de el și combinând acest factor emoțional, pentru că avem experiență în antreprenoriat și am ajuns la o maturitate, ne-a dat ocazia și curajul să riscăm și să readucem acest brand în atenția românilor în primul rând”, a mărturisit Tiberius Toader.
”Pe firma pe care o avem, Zass România, care este o firmă românească, cu acționariat românesc, am cumpărat drepturile de utilizare ale mărcii Electromureș. Nu am cumpărat Varroc (Varroc România SA – n.a.), nu am cumpărat fabrica, nu ne permitem deocamdată, dar nu se știe pe viitor. Deocamdată avem brandul, pe care l-am relansat”, a adăugat Tiberius Toader.

Design retro, funcțiuni moderne
Referindu-se la portofoliul de produse marca ”Electromureș” din segmentul audio, Tiberius Toader a enumerat următoarele: cinci modele de casetofoane, patru modele de pick-up-uri, un set de boxe mici ”dar puternice” și trei modele de radiouri.
”Oferim un casetofon într-o formă de design retro, dar cu o tehnologie de ultimă oră. Ca atare, noi nici nu vrem să îl marketăm sau să îl prezentăm ca un casetofon așa cum era tradițional, ci îi zicem boxă Bluetooth cu funcție de casetofon. De ce? Pentru că are absolut toate funcționalitățile moderne: se poate conecta cu Bluetooth, poate citi de pe usb, fișiere mp3, flacuri, m-am ocupat personal ca să aibă absolut toate funcționalitățile la zi”, a spus omul de afaceri.
”Vom încerca să aducem produse pe toată gama și de prețuri și de pretenții și de specificații”, a completat Tiberius Toader.
Producția, realizată în China
Totodată, Tiberius Toader a precizat că raportat la condițiile actuale realizarea producției de produse marca ”Electromureș” în România ”este un vis nerealist”.
”Dorim să fim transparenți cu acest aspect și să spunem clar că în următorii ani șanse de a face producție în Mureș sunt, zic eu, zero. Pentru că nu există infrastructură, nu există producție pe orizontală și verticală. Ce înseamnă asta: fiecare produs pe care îl vedeți dumneavoastră are sute de componente. Aceste componente nu sunt făcute de o singură fabrică, sunt ”n” fabrici care le fac. Or, în România, și nu numai, în Europa și aș risca să zic aproape în toată lumea, au dispărut aceste fabrici. Toate s-au relocat într-o singură mare economie, care probabil e cel mai mare producător din lume, și anume China. Ne dorim asta, credeți-ne, din toată inima să facem, chiar dacă ar fi o făbricuță mai mică, cu 200 de angajați, cu 300 de angajați”, a spus omul de afaceri, al cărui apel pentru români a fost să susțină cât mai mult, în calitate de cumpărători, brandurile autohtone.
”Momentan, categoric le vom produce în China, am ales anumite fabrici renumite care fac producție pentru multe alte firme din lume, unele chiar se află în Top 10. Cum spuneam, e o chestie care nu e specifică României, ci pe partea de electronică China este numărul unu și firme foarte mari, din America, din Germania, din Japonia, produc acolo aparatură. Realist vorbind, ar fi destul de greu ca noi să fim înaintea japonezilor, a americanilor”, a adăugat Tiberius Toader.

Service și consultanță
Tatăl acestuia, Ioan Toader, și-a desfășurat activitatea timp de 27 de ani pe platforma ”Electromureș”, unde a îndeplinit funcția de inginer șef, calitate în care a contribuit la creșterea brandului în special pe piața autohtonă a anilor 70-80.
”Orice produs se strică, chiar și o rachetă cosmică are un grad de fiabilitate de 99 și ceva la sută. Și atunci important e să fii alături de clienți cu postmarket, să ai specialiști și piese de schimb care rezolvă problema service-ului și consultanță. De multe ori, oamenii nu știu să folosească (aparatura – n.a.) la nivel maximal performanței”, a afirmat, referindu-se la service și consultanță de specialitate, Ioan Toader.

Proiecte educative, culturale și sociale
La conferința de presă a participat și Simona Gândilă, director comercial, care a punctat importanța apropierii brandului ”Electromureș” de proiecte educative, culturale și sociale.
”Dimensiunea proiectelor noastre se reflectă deja la nivel național. Avem un plan clar să investim în proiecte educaționale, culturale, sociale, să colaborăm cu școli, universități și ONG-uri”, a subliniat Simona Gândilă.
Totodată, Simona Gândilă a reliefat existența unei frumoase colaborări cu Casa de Discuri Electrecord ”pentru a readuce în casele românilor”, prin intermediul unor casete speciale, ”voci autentice, care fac parte din cultura românilor.”
”Cred cu tărie că brandurile autentice nu trăiesc doar din vânzări, trebuie să trăiască și din valoarea pe care o creează în jurul lor”, și-a exprimat apoi crezul directorul comercial al brandului ”Electromureș”, care a adăugat: ”Misiunea noastră este să transformăm ”Electromureș” într-un brand românesc, cu recunoaștere internațională.”
Text și foto: Alex TOTH
Galerie foto:









- Etichete:
- electromures toader mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|

















Lasă un comentariu