Slider
- redactia
- 0 comentarii
Târgu Mureș: ”Împreună pentru siguranță”, campanie de informare și conștientizare pentru prevenirea violenței domestice
4 octombrie 2025Fundația Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii a lansat, la Târgu Mureș, proiectul ”Împreună pentru siguranță”, o campanie de informare și conștientizare pentru prevenirea violenței domestice.
Proiectul va fi coordonat de către Institutul Est European de Sănătate a Reproducerii Târgu Mureș, furnizor de servicii sociale pentru victimele violenței domestice, și va fi implementat până la finalul anului 2025, împreună cu Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Mureș, Inspectoratul Școlar Mureș și Poliția Locală Târgu Mureș.
”Proiectul se desfășoară cu sprijinul financiar al Direcției de Asistență Socială Târgu Mureș și are ca obiectiv principal informarea, sensibilizarea și conștientizarea comunității cu privire la fenomenul violenței domestice, prin: explicarea formelor multiple de violență – fizică, emoțională, economică, socială, cibernetică, prezentarea riscurilor și consecințelor asupra victimelor și copiilor martori, promovarea drepturilor victimelor și a mijloacelor de protecție legală, încurajarea denunțării cazurilor și accesării serviciilor de sprijin”, a precizat Elena Micheu, director executiv al Institutului Est European de Sănătate a Reproducerii Târgu Mureș.

Potrivit informațiilor furnizate de către Elena Micheu, violența domestică ”reprezintă o problemă reală, adesea ascunsă și sub-raportată”, iar lipsa de informare și de conștientizare, teama de stigmatizare și necunoașterea resurselor ”determină victimele sau persoanele la risc să nu ceară ajutor, să sufere în tăcere, iar violența să crească în intensitate și gravitate.”
”Proiectul răspunde acestor nevoi prin: informarea accesibilă a populației, promovarea intervenției timpurii, mobilizarea comunității și implicarea instituțiilor, pentru crearea unui climat de siguranță și sprijin. Violența domestică nu este o problemă privată, ci una care afectează întreaga comunitate. Prin proiectul ”Împreună pentru siguranță”, ne propunem să oferim cetățenilor informațiile și resursele necesare pentru a recunoaște și combate acest fenomen. Sub sloganul „Violența nu e iubire! Cere ajutor!” va fi derulată o amplă campanie ce va aduce informațiile mai aproape de persoanele din comunitate, prin expunerea de afișe, distribuire de carduri informative, comunicare în mediul online, formare pentru echipe de profesioniști. Târgu Mureș trebuie să fie un oraș sigur pentru fiecare locuitor!”, a conchis Elena Micheu.
Arina TOTH
- Etichete:
- campanie ieesr
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|

















Lasă un comentariu