Educație cu vocație. Cine mi-a furat prezentul? (2)

Citeam într-o dimineață articolul din ”Dilema” scris de Alina Necșulescu, intitulat ”Efortul este esența procesului de învățare”, interviu cu David Popovici și asta mă face să îmi pun altă întrebare… Ce efort vor mai depune oamenii în anul 2070, când virtualul va căpăta forțe și mai mari?

Ce se întâmplă cu copiii de vârstă mică care sunt puși în fața ecranelor, încă din cărucior? De ce la restaurante văd copii mici care stau cu telefonul în față, atunci când mănâncă? A aștepta nu este un lucru firesc? De ce îi furi copilului tău anumite atitudini? Cu alte cuvinte, de ce ești nătâng, tu, ca părinte? Dacă tu îți obișnuiești copilul cu telefonul la masă, la restaurant, la medic, la sală (mai nou, e un trend) cum crezi ca va sta la școală, în bancă? Va avea răbdare să scrie? Va ști oare să se uite în ochii profesorului și să se concentreze pe o sarcină?

Hai, să ne gândim acum la adolescenți… Ce efect are rețeaua asupra adolescenților?

Iată ce spune Mihnea Măruță: ,,Cu cât este mai mică vârsta la care intrăm în rețea, cu atât ni se pare mai firesc să fim acolo, aproape continuu. Virtualul se arată mai seducător decât realul, oferă o nouă șansă dorințelor reprimate. Există și un paradox, cu cât cineva se străduiește mai mult să se diferențieze, să-și alimenteze propria unicitate, cu atât e mai dependent de ceilalți, deci mai suspus lor. Un om activ în rețea lucrează în folosul identității sale virtuale, care e o identitate pentru ceilalți. El își pecetluiește accesul la ființa autentică. Identitatea virtuală este un obiect ideal, imposibil de cuantificat, un nor eteric. Dacă ai o identitate confuză, dacă această identitate e în formare sau nu s-a cristalizat atunci, faptul că petreci foarte mult timp în rețea stimulează transformarea propriei audiențe. Peste o identitate nesigură se înstăpânește rețeaua, care profită de absența tatălui și preia rolul de supraeu”. (pagina 200) .

Da! Ați citit bine! Absența tatălui! Unde sunt tații? Când v-ați jucat ultima oară cu copilul dumneavoastră? Când v-ați uitat în ochii lui și ați purtat o conversație? Când v-ați uitat la un film împreună și apoi să dezbateți subiectul? Și atunci, mă întreb, oare lipsa iubirii din realitate este suplinită de dorința unei identități virtuale cât mai expusă?

Apoi, mă surprinde nevoia expunerii iubirii, a fericirii, a urărilor de zile de naștere, a exprimării condoleanțelor pe pagina de Facebook. Unde vor mai fi îmbrățișările, acelea, care nu necesită vorbe?

Realizez că discuțiile apetisante, întrebările, vor deveni ceva ,,din vremuri demult apuse”, creierul unora va  rămâne la stadiul de ființă primitivă din cauza scrollingului. Ce este scrollingul? Ne lămurește în carte: ,,Scrollingul este o curiozitate goală, nezăbovire, schimbare permanentă, dispersie. Ne scufundăm în feed-ul rețelei, care duce la expresia lui Heidegger, pierderea oricărui loc stabil. Entitatea care pierde orice reper spațial este conștiința, evaporarea minții”.

Tot din lectura cărții am apreciat vorbele filosofului francez Bernard Stiegler, care spune că ,,transformarea lumii într-o rețea parazitează relațiile dintre oameni și apoi le neutralizează din interior, ceea ce determină o colosală dezintegrare socială”.

Dacă nu ați văzut filmul ”Birdman”, să îl vedeți și să citiți despre el în cartea filozofului meu.

O zi fără citit e o zi pierdută!

Prof. Carla PĂDUREAN