Administratie
- redactia
- 0 comentarii
Conducere nouă pentru GAL ”Inima Câmpiei Transilvane”
7 octombrie 2025Primarul orașului Sărmașu, ec. Valer Botezan, a predat primarului comunei Pogăceaua, Cristian Ștefan, în urmă cu câteva zile, pentru următorii doi ani, ștafeta de președinte al Grupului Acțiune Locală (GAL) ”Inima Câmpiei Transilvane”.
Din GAL Inima Câmpiei Transilvane fac parte localitățile Sărmașu, Râciu, Sânpetru de Câmpie și Pogăceaua.
”Pentru mine, GAL Câmpia Transilvaniei nu este doar o asociație. Este o promisiune împlinită, o dovadă vie că unitatea și credința în oameni pot schimba destinele unei întregi regiuni. Cu inima și cu credință în oameni, am pus în mișcare inima Câmpiei Transilvane. Iar inima acestui pământ bate astăzi pentru dezvoltare, unitate și speranță! Privind înapoi, sunt profund recunoscător și mândru. În urmă cu doi ani, când am propus și am ales numele ”Inima Câmpiei Transilvane”, visam la o structură care să unească oameni, comunități și administrații locale sub același ideal: dezvoltarea economică a Câmpiei noastre. Împreună cu primarul din Râciu, Belean Ciprian, Pogăceaua, Ștefan Cristian, și primarul din Sânpetru de Câmpie, Spiru Crăciun, am pus bazele acestei asociații care astăzi este un motor real de dezvoltare. Din păcate, ulterior, primarul din Sânpetru de Câmpie a ales să se retragă, din motive personale și de orgoliu. Dar noi nu am abandonat comunitatea din Sânpetru! Am continuat să includem Sânpetru în toate demersurile și proiectele GAL, pentru ca oamenii de acolo să beneficieze de aceleași șanse de finanțare și dezvoltare. A fost un drum greu – cu multe nopți de muncă, dosare, clarificări și eforturi de echipă – dar astăzi putem spune cu încredere că visul a devenit realitate!”, a precizat ec. Valer Botezan.
Muncă, credință și unitate
Primarul orașului Sărmașu a mai subliniat că primii doi ani din istoria GAL Inima Câmpiei Transilvane au fost ”cei mai grei” și au constat în depunerea unui proiect de finanțare, organizarea echipei și construirea bazei administrative.
”Am demonstrat că prin muncă, credință și unitate se poate! Astăzi, GAL-ul are deja linii de finanțare lansate și proiecte depuse, menite să transforme ideile în afaceri și speranțele în rezultate concrete. Liniile de finanțare active prin GAL ”Inima Câmpiei Transilvane”: L805/L815 – Înființarea activităților non-agricole de către femei și/sau tineri – inovative (Apel lansat – 4 septembrie 2025); L806 – Stimularea activităților non-agricole (sprijin pentru întreprinderi rurale); L808 – Dezvoltarea localităților din spațiul LEADER (infrastructură și servicii locale); L810/L818 – Susținerea dezvoltării teritoriului prin organizarea de evenimente și acțiuni comunitare; L708/L709 – Cooperare între GAL-uri (proiecte de dezvoltare comună). Detalii pe site: https://inimacampiei.ro/. Valoarea totală a fondurilor disponibile: peste 750.000 de euro, destinați investițiilor directe în dezvoltarea economică a localităților Sărmașu, Râciu, Pogăceaua și Sânpetru de Câmpie. Dintre acestea, pentru Start-up-uri prin L 805/ L815 – Înființarea activităților non-agricole de către femei și/sau tineri – inovative (Apel lansat – 4 septembrie 2025) sunt deja șapte proiecte depuse, urmând ca toți cei 210.000 euro disponibili să fie investiți în afaceri locale care vor aduce locuri de muncă, stabilitate și prosperitate pe câmpie. Continuăm lupta pentru dezvoltarea economică a Câmpiei Transilvane”, a conchis ec. Valer Botezan.
(Redacția)
- Etichete:
- gal inima campiei transilvane
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|

















Lasă un comentariu