DIVERSE, Alianță Universitară Europeană Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii

DIVERSE, Alianță Universitară Europeană

Alianța DIVERSE, din care face parte și Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie (UMFST) ”George Emil Palade” Târgu Mureș, a fost recunoscută oficial ca Alianță Universitară Europeană, a anunțat marți, 7 octombrie, Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei, rectorul principalei universități mureșene.

Primirea scrisorii oficiale din partea Direcției Generale pentru Educație, Tineret, Sport și Cultură a Comisiei Europene, transmisă joi, 2 octombrie, prin care Alianța universitară DIVERSE, deținătoare a Sigiliului de Excelență, este oficial recunoscută ca Alianță Universitară Europeană, a fost anunțată marți, 7 octombrie, cu prilejul unei reuniuni găzduită de UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș.

”Alianța universitară DIVERSE (Diversity and Inclusion, Visibility, Equity, Research, Sustainability, Excellence) reunește 12 universități din 11 țări europene, însumând peste 150.000 de studenți și peste 15.000 de cadre didactice și cercetători”, a scris, pe pagina sa de Facebook, Prof. Univ. Dr. Leonard Azamfirei.

Universitățile membre ale Alianței universitare DIVERSE sunt: UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș (România), Hogeschool PXL (Belgia), Technische Hochschule Nürnberg Georg Simon Ohm (Germania), Rosenheim University of Applied Sciences (Germania), Satakunta University of Applied Sciences (Finlanda), Algebra Bernays University (Croația), Universidade Autónoma de Lisboa (Portugalia), Windesheim University of Applied Sciences (Țările de Jos), Griffith College (Irlanda), Beykent University (Turcia), SMK College of Applied Sciences (Lituania) și Universidad Europea del Atlántico (Spania).

”DIVERSE și-a propus să devină un lider global în Venture Science și Deep Tech, consolidându-se ca o instituție europeană multidisciplinară axată pe inovație tehnologică și antreprenoriat, promovând în același timp valorile europene. Prin activitățile sale, alianța dezvoltă: campus transnațional și multilingv, programe de studii comune (joint degrees), mobilități academice și profesionale în întreaga Europă, sprijin pentru cercetare, infrastructuri și resurse partajate, o rețea solidă de parteneri și actori instituționali la nivel european”, a mai subliniat rectorul UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii




Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!