”Papiu Ilarian – ultimul drum!”, simpozion național organizat la Târgu Mureș Cultură
  • redactia
  • 0 comentarii

”Papiu Ilarian – ultimul drum!”, simpozion național organizat la Târgu Mureș

Societatea Culturală „Alexandru Papiu Ilarian”, în parteneriat cu UMFST ”George Emil Palade” Târgu Mureș, SOROCAPP, Asociația Cultural-Patriotică Avram Iancu – Filiala Târgu Mureș, Cercul Lex Criminis și Cercul studențesc Lex Hub, organizează vineri, 10 octombrie, de la ora 9.00, în Aula Facultății de Economie și Drept, Simpozionul național ”Papiu Ilarian – ultimul drum!”.

Simpozionul reprezintă un moment de referință pentru comunitatea academică și culturală, aducând împreună profesori, studenți, cercetători și membri ai societății civile pentru a celebra personalitatea marcantă a lui Alexandru Papiu Ilarian.

”Evenimentul va include discursuri ale reprezentanților universității și ai Societății Culturale, alături de oficialități locale și naționale, precum și un moment de recunoaștere a contribuției profesorului Daniel-Mihail Șandru la promovarea valorilor, prin acordarea Medaliei „Alexandru Papiu Ilarian”. Programul va fi îmbogățit de lansarea volumului „Iacob Bologa – omagiu adus lui Alexandru Papiu Ilarian”, prezentat de distinși profesori și autori, urmată de activități de strângere de fonduri pentru sprijinirea echipelor de studenți mureșeni în competițiile internaționale. Totodată, participanții vor putea vizita o expoziție de carte veche și filatelie dedicată lui Papiu Ilarian. În a doua parte a zilei, se va desfășura Adunarea Generală a Societății Culturale „Alexandru Papiu Ilarian” și ceremonia de primire a noilor membri, consolidând astfel legăturile dintre tradiție, cultură și educație”, au informat organizatorii evenimentului.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii




Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!