Debut reușit pentru echipa U13 de hochei pe gheață a CSM Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii

Debut reușit pentru echipa U13 de hochei pe gheață a CSM Târgu Mureș

Echipa de hochei pe gheață U13 a CSM Târgu Mureș a început noul sezon din Campionatul Național cu două victorii importante. Primul meci, disputat împotriva formației Alcsík SK, a fost unul echilibrat, încheiat cu scorul de 5–4 pentru târgumureșeni. Golurile echipei au fost marcate de Csenteri Balázs (2), Lengyel Balázs, Wisky-Petri Ábel și Sárosi Ádám.

În cea de-a doua partidă, CSM Târgu Mureș a avut o evoluție sigură și eficientă în fața echipei CSS Gheorgheni B, impunându-se cu 7–2. În acest meci, Kui Tamás a reușit să marcheze de trei ori, fiind urmat de Sárosi Ádám cu două goluri, iar Nemes Tas și Csenteri Balázs au completat lista marcatorilor.

Antrenorul echipei, Vákár Lajos, s-a declarat mulțumit de începutul de sezon: „Mă bucur că am reușit să începem pozitiv campionatul. S-a format o atmosferă foarte bună în cadrul echipei, ceea ce ne va da o motivație suplimentară pentru continuare. În ambele meciuri am muncit din greu și rezultatele s-au văzut. Cu Alcsík SK am jucat un meci intens și echilibrat, din care putem învăța mult pentru viitor. În curând ne vom putea antrena și noi pe gheață, iar speranța mea este să continuăm acest început de sezon excelent.”

(D.C.)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii




Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!