Eveniment
Conferința Națională de Farmacoeconomie și Management Sanitar: Centrul dezbaterilor din sănătate la Târgu Mureș
9 octombrie 2025Ediția a XII-a a Conferinței Naționale de Farmacoeconomie și Management Sanitar revine în Târgu Mureș. După o pauză de opt ani în Poiana Brașov, evenimentul s-a întoars în inima Transilvaniei, în vibrantul oraș universitar, pentru perioada 8-12 octombrie. Structura conferinței rămâne aceeași: trei zile de lucru, împărțite între modulul de farmacoeconomie și cel de management sanitar.
Evenimentul este organizat de către UMFST „George Emil Palade” din Târgu Mureș – Disciplina de Sănătate Publică si Management și Asociația SURYAM, managementul evenimentului fiind asigurat de către Health Events (SURYAM SRL, SMARTFARM SRL). La eveniment vor participa peste 300 de directori din unități spitalicești și clinici medicale, reprezentanții instituțiilor implicate în elaborarea și implementarea politicilor de sănătate (CNAS, MS, CMR, CFR, ANMCS, ANMDM, Parlament, SNSPMPDMS), companii producătoare și distribuitoare de medicamente, dispozitive și aparatură medicală, cadre didactice de la Universitățile de Medicină și Farmacie.
În cea de-a doua zi a eveimentului, s-a desfășurat o preconferință, urmând mai apoi să se continue cu modulul de Farmacoeconomie.
„Vreau să vă mulțumesc fiecăruia dintre dumneavoastră pentru că sunteți prezenți. Este un efort suplimentar să fiți prezeți și vreau să vă mulțumesc încă o dată. Vreau să vă transmit, de asemenea, salutul Universității de Medicină, Farmacie și Științe și Tehnologie din Târgu Mureș, Disciplina de Sănătate Publică și Management care este gazda acestei conferințe. Suntem în Târgu Mureș după opt ani. Unii dintre dumneavoastră poate că sunteți nemulțumiți că nu avem avioane directe din București sau din altă parte. Pe bună dreptate, dar ne adaptăm. Sper ca vremea să fie frumoasă, chestia cu ploaia să nu afecteze și partea socială a conferinței, astfel încât să puteți vedea și frumuseți de pe aici, de prin centru. Ne dorim, ca de obicei, ca în cadrul acestei conferințe, pe de-o parte să constatăm, să învățăm, să vedem exemple de bune practici, să încercăm împreună să vedem care sunt problemele și la fel, împreună, în măsura posibilităților, să generăm soluții. Aceste soluții să meargă mai departe și măcar o parte dintre ele să poată fi aplicate, e adevărat, prin decizie politică. Salut prezența colegilor de la universitățile de Medicină și Farmacie din România. Este un moment în care ușor-ușor încercăm să fim toți, sau aproape toți, și vreau să salut prezența reprezentanților Universităților de Medicină și Farmacie din România. Mulțumesc celor care ne-au sprijinit astfel încât să putem organiza și în acest an această conferință. Ne dorim împreună să avem câteva zile frumoase, spornice și să vedem și rezultatele. Mulțumesc mult”, a declarat la începutul evenimentului, Conf. Univ. Dr. Florin Buicu, președintele Consiliului Științific al conferinței.

În continuare, acesta a vorbit și despre propunerile care ar trebui să ajungă la Minister: „Cred că una dintre propunerile cu care ar trebui să mergem către Ministerul Sănătății, către universități, către politici, către cine o fi, adică fiecare societate, fiecare comisie de specialitate a Ministerului Sănătății să aibă o persoană măcar capabilă să facă evaluare de tehnologie medicală. Pentru că, uitându-mă în componența comisiilor de specialitate ale Ministerului, chiar dacă sunt personalități mari, cunoscute, recunoscute care tratează diverse patologii și sunt foarte buni clinicieni, nu au nici o aplicare, de multe ori, către această componentă de evaluare a tehnologiei medicale. indiferent că vorbim de medicamente, de dispozitiv, de procedură medicală și așa mai departe. Așa că, dacă mergem pe acest calcul, ori înființăm o comisie de specialitate prin care să treacă toate propunerile de la comisiile de specialitate ale Ministerului, ori ducem acest specialiști la nivelul fiecarei comisii. Și da, într-adevăr, este nevoie de o modificare de ordin de ministru, dar cred că modificarea de ordin de minister ar trebui să conțină această obligativitate, ca în cadrul fiecarei comisii de specialitate să fie câte un om care să aibă aceste competențe”.

Colaborare interdisciplinară
Dr. László Lorenzovici (profesor al UMFT „Iuliu Hațieganu” Cluj-Napoca și al Universității Babeș-Bolyai Cluj-Napoca) a vorbit despre importanța colaborării între mediul academic și cel profesional, dar și despre evoluția programelor de studii dedicate economiei și managementului sanitar din România.
„În această primă parte o să discutăm despre educație, cercetare, colaborare interdisciplinară, intersectorială, interuniversitară. Am discutat anul trecut despre programele de Economie Sanitară și Management Sanitar care sunt în România și avem o listă de 18 poziții. Avem aici reprezentanții mai multor universități care sunt implicați în aceste procese educaționale. Avem o diversitate, avem programe de un an, avem programe de doi ani, avem în limba engleză, avem în română, aveam cu focus pe management sanitar, pe politici, avem focus pe economie sanitară. Ultimele două programe nou venite pe listă sunt cele de la Cluj. Anul trecut a pornit masterul de la UBV, de la Științe Economice, cu focus mai ales pe zona economică. Posibil viitorii directori financiari contabili se vor forma acolo pentru spitale”, a declarat acesta.

Dr. Paul Radu (profesor al UMF „Carol Davila” București) a vorbit și despre MSc în Managementul serviciilor de sănătate și economia sănătății la bucurești.
„În Bucureşti Masterul acesta a debutat în 2024. Este un master de un an. El a rezultat și ca o consecință a unui proiect cu fonduri europene, în care au fost implicate mai multe universități în 2024. Masterul este numai de un an de zile, cuprinde două semestre, cu 12 module, șase module într-un semestru, șase module în semestrul al doilea. Astfel de programe au nevoie de un redesign permanent, chiar intensiv aș zice în primii ani. Vă dați seama că între primul an și al doilea an nu schimbi de fapt mare lucru, pentru că nici n-ai timp să-i iei feedback-ul, programul pentru noul an trebuie să-l trimiți dinainte. Dar ce pot să vă spun este că apetitul pieței este în creștere. Anul trecut au fost în jur de 25 de cursanți, anul acesta sunt 35 de cursanți. ceea ce ar părea că e un indicator pozitiv. Trebuie să vedem cu toții cum ne asigurăm că furnizăm programe educative de calitate și care să răspundă într-adevăr nevoilor pieței”, a declarat acesta.

Cât despre Syreon Academy 2: Training în HTA în România, Dr. Sándor Siménfalvi (project manager al Syreon Academy) a spus că vor exista în cadrul unui eveniment de specialitate două module, pe durata a două zile.
„Primul modul este utilizarea inteligenței artificiale în tehnologiile medicale. Știm cu toții că deja este un subiect de actualitate și noi deja venim în întâmpinarea acestei solicitări (…). Al doilea modul este despre utilizarea datelor Real-word Evidence în luarea deciziilor, practic, strategice. Vreau să precizez că al doilea modul va avea și un workshop”, a spus acesta.

În continuarea evenimentului, Ștefan Strilciuc, cercetător științific la UMF „Iuliu Hațieganu” Cluj Napoca a dcelarat că: „Eforturile pe care le depune Universitatea noastră, sunt foarte mari. Dacă vorbim despre 15 studenți la început, așa să vă gândiți că este un raport 1 la 1 între cei acre învață și cei sunt învățați (…). Există deja un draft pentru medicii farmaciști care este de trei luni și implica toate univeritățile”, a declarat”,

Evenimentul s-a continuat pe teme privind farmacoeconomia augumentată de inteligența artificială, despre oportunități și provocări pentru deciziile de sănătate.
„Dacă sunteți familiarizați cu meta-analizele, există niște soft-uri care se laudă că au implementat în ele AI-ul. Toată munca de chinez este încă bună pentru a realiza o meta-analiză și sunt norocoasă că am câteva echipe cu care am reușit să facem zeci de meta-analize, deoarece este nevoie de acea căutare”, a declarat prof. dr. Adina Turcu-Știolică, șef dpt. Farmacoeconomie și analiză statistică în studii clinice și cercetare farmaceutică, UMF Craiova.

Cât despre departamentul HTA din cadrul ANMDM, farm. dr. Felicia Ciulu-Costinescu (director general al Direcției Evaluare Tehnologii Medicale) a declarat că există o necesitate de schimbare: „Aș dori să vă aduc în atenție anumite lucruri de la nivel național care țin de noi ca și activitate de ANM, dar și câteva noutăți la nivel european la care noi, în măsura competențelor și a timpului disponibil, participăm la diverse subgrupuri”.
Evenimentul s-a continuat cu un panel de discuții: Implementarea HTA în România.


Diana CĂRBUREAN și Alin ZAHARIE

















Lasă un comentariu