Eveniment
- redactia
- 0 comentarii
Ștafeta Veteranilor Invictus a ajuns la Târgu Mureș, într-un traseu de 3.500 kilometri pentru eroii României
14 octombrie 2025Ștafeta Veteranilor Invictus, ediția a XII-a, a ajuns astăzi la Târgu Mureș, ca parte a traseului galben care a pornit de la Sighișoara. Evenimentul, organizat cu sprijinul Invictus România, Prefecturii Județului Mureș, Ministerului Apărării Naționale și MAI, marchează apropierea de Ziua Armatei Române și aduce un omagiu eroilor țării și militarilor răniți în teatrele de operații.
Punctul de întâlnire a fost în fața Prefecturii Mureș, unde echipa de alergători Invictus a fost întâmpinată de autorități, militari și susținători. Anul acesta, ștafeta a purtat o parte din drapelul tricolor, pe o distanță de peste 3.500 de kilometri, pe trei trasee simbolice – roșu, galben și albastru – care reproduc direcțiile de acțiune ale Armatei Române în 1944, pentru eliberarea teritoriului național. Aceste trasee pe care le parcurg voluntarii Invictus în alergare sau pe bicicletă unesc toate reședințele de județ din România, iar în data de 25 octombrie, ștafeta veteranilor se va finaliza în localitatea Carei, ultima localitate din România eliberată în cea de-a doua conflagrație mondială.
Târgu Mureș se regăsește pe traseul galben, unul dintre traseele parcurse de Armata Română în cel de-al Doilea Război Mondial. Acest traseu va continua mâine pe itinerariul Cristești – Ungheni – Oarba de Mureș – Târnăveni – Mediaș, unde ștafeta va fi predată voluntarilor din județul Sibiu. În fiecare dintre localitățile unde s-au desfășurat lupte și există monumente ridicate în cinstea eroilor neamului, purtătorii ștafetei se vor opri aducând un omagiu și păstrând un scurt moment de reculegere în memoria tuturor eroilor și veteranilor de război.


55 de kilometri parcurși
La finalul parcursului de 55 de kilometri, General Maior Claudiu Ovidiu Dobocan, comandantul Comandamentului Forțelor Române pentru Operații Speciale, a subliniat semnificația evenimentului.
„Felicitări pentru cei 55 de kilometri parcurși cu succes. Aș puncta doar că, deși traseul nostru este galben, trebuie să vă gândiți la culoarea roșie, culoarea sacrificiului. Ați legat Bucureștiul de Sfântu Gheorghe, Odorhei, Sighișoara și Târgu Mureș. Urmează Mediaș și după aceea Sibiu și Alba Iulia, iar într-un final la Carei. Dacă vă gândiți, toate aceste locații marchează locuri ale bătăliilor. În mod cert, pe unde ați călcat sunt zeci de litrii de sânge vărsate de Armata Română. Le urăm succes mâine militarilor și partenerilor din echipa Târgu Mureș. Aproape 100 de militari vor lua startul mâine dimineață la ora 6:30”.

Prefectul județului Mureș, Barabási Antal-Szabolcs, a felicitat participanții și echipa locală: „În primul rând, vreau să vă felicit că ați făcut un traseu atât de lung de la Sighișoara, de 50 de kilometri. Nu în ultimul rând, vreau să felicit Târgu Mureșul, soldații și sportivii care mâine vor pleca din Târgu Mureș, fiind cea mai numeroasă echipă din România. Din 600 de alergători, Târgu Mureșul are cea mai numeroasă echipă. Mult succes în continuare, iar Prefectura Mureș este alături de voi”.
Și locotenent-colonel Alin Mureșan, cel care a purtat ștafeta, a subliniat dificultățile traseului: „Traseul a fost greu, ținând cont că am avut 55 de kilometri de parcurs și am început de dimineață de la ora 8:00. Am parcurs traseul atât prin alergare, cât și pe bicicletă. Au fost trei dealuri care au fost mai grele, dar a trecut cu bine și mulțumesc echipei cu care am colaborat astăzi. Semnificația ștafetei este reprezentată de faptul că aducem un omagiu eroilor care au murit pe câmpurile de luptă în timpul celor două Războaie Mondiale și celor care au fost în Afganistan și Irak și care și-au dat viața pentru țară”.
Ștafeta Veteranilor Invictus continuă astfel să fie o ocazie de comemorare și unitate națională, parcurgând orașele României. Astfel, se leagă trecutul istoric de implicarea actuală a militarilor și voluntarilor în sprijinul eroilor și comunității.


Diana CĂRBUREAN
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|


















Lasă un comentariu