Un nou termen de la CNAIR: Centura ocolitoare Corunca – Livezeni – Sângeorgiu de Mureș – Ernei, finalizată în 2028! Administratie
  • redactia
  • 0 comentarii

Un nou termen de la CNAIR: Centura ocolitoare Corunca – Livezeni – Sângeorgiu de Mureș – Ernei, finalizată în 2028!

Primarul comunei Sângeorgiu de Mureș, ing. Sofalvi Szabolcs, a publicat joi, 16 octombrie, pe pagina sa de Facebook, noutăți despre stadiul implementării Centurii ocolitoare Târgu Mureș care va traversa localitățile Corunca, Livezeni, Sângeorgiu de Mureș și Ernei.

”În cadrul deplasării mele de ieri la București, am considerat ca fiind foarte important să aflu direct de la sursă, în ce stadiu se află implementarea acestui mare și indispensabil proiect, așteptat de foarte mult timp atât de târgumureșeni, cât și de sângeorzeni și de toți participanții la trafic de pe aceste meleaguri. Astfel, de la conducerea CNAIR (beneficiarul investiției), am aflat următoarele: în câteva zile, CNAIR va aviza noii indicatori tehnico-economici ai investiției, dat fiind faptul că a fost necesară revizuirea studiului de fezabilitate și actualizarea proiectului tehnic inițial, ca urmare a unor modificări – elemente geometrice, lucrări suplimentare, relocări de utilități etc.; procedura de achiziție publică pentru alegerea executantului prin licitație se va lansa la sfârșitul anului 2025 – începutul anului 2026; începerea efectivă a lucrărilor, dacă nu există contestații: primăvara anului 2026; finalizarea lucrărilor: sfârșitul anului 2027 sau prima parte a anului 2028”, a precizat ing. Sofalvi Szabolcs.

Valoarea lucrărilor este de peste 390 de milioane lei (aproximativ 78 de milioane euro), din care 85% fonduri europene și 15% contribuție de la Bugetul Național.

”Lungimea totală a variantei de ocolire: 11,65 kilometri (Corunca – Livezeni – Sângeorgiu de Mureș – Ernei). Lățimea drumului: 10 metri, pe porțiunile cu două benzi; 13,5 metri, pe porțiunile cu trei benzi – aproximativ 3,6 kilometri. Infrastructura: cinci poduri, două pasaje, viaducte, iar intersecțiile cu DN13 și DN15 se vor realiza prin sensuri giratorii. Informațiile primite nu sunt tocmai încurajatoare, pentru că a mai aștepta cel puțin doi ani până la darea în folosință a acestui drum de ocolire este mult, foarte mult… Dar avem și motive de bucurie: proiectul nu a fost abandonat și se va realiza! Să ne ajute Dumnezeu să apucăm împlinirea acestui vis! Iar eu, nu voi renunța în a mai insista la CNAIR, pentru a afla cum se derulează acest proiect important!”, a mai scris primarul comunei Sângeorgiu de Mureș.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii




Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!