Cultură
- redactia
- 0 comentarii
Atelier de pictat căni de lut, la Târgu Mureș
18 octombrie 2025După succesul atelierului trecut, organizatorii revin la masa de lucru cu pensule, culori și voie bună. Pe 18 octombrie, începând cu ora 10.00, la Cafeneaua Hug’n Sip din Piața Victoriei nr. 10 din Târgu Mureș iubitorii de frumos sunt așteptați la o după-amiază creativă, în atmosfera caldă a cafenelei, unde vor picta căni de lut semifinisate – fiecare cu povestea și amprenta sa unică.

De această dată, tema este inspirată de toamnă: frunze ruginii, dovleci zâmbăreți, ploi colorate și tot ce aduce bucurie în acest anotimp. Cănile, de 200 mililitri, sunt cu toartă și așteaptă să fie transformate în mici opere de artă.
Taxa de participare este de 80 de lei de persoană, iar prețul include prima cană. Cei care doresc să continue aventura culorilor pot picta și o a doua cană, beneficiind de o reducere de 40%.
Organizatorii anunță pe pagina lor de Facebook faptul că după atelier, cănile vor fi duse în atelierul de ceramică pentru glazurare și ardere, urmând să fie gata în aproximativ patru zile.
(A.I.B.)
- Etichete:
- pictat cani atelier mures
Recomandări zi de zi
Administratie
Social
Politic
Business
Sanatate
Invatamant
Sport
Citește și:
|
|
Recomandari
|
|
|
















Lasă un comentariu