Sanatate
Probioticele din bucătărie versus probioticele din farmacie
18 octombrie 2025Am fost făcuți să credem că sănătatea noastră depinde de o anumită dietă, aliment minune, supliment sau chiar de un anumit medicament. În realitate sănătatea noastră depinde de alegerile noastre zilnice, de conduită și alimentație, de modul în care alegem să ne trăim viața și cât timp și atenție alocăm zilnic îngrijirii sufletului, a minții și a trupului.
Evoluția medicinei și a cercetărilor științifice ne-a adus astăzi în fața unui nou standard de aur al sănătății, anume diversitatea și bogăția microorganismelor care alcătuiesc microbiota umană, sau altfel spus, a lumii invizibile care ne susține viața.
Ce ne învață natura în fiecare sezon
Fiecare anotimp aduce cu sine o schimbare cu privire la nevoile corpului uman, în materie de hrană dar și în modul în care îngrijim trupul. Dacă în timpul sezonului cald, primăvară – vară, corpul are o capacitate mai mare să proceseze verdețurile, legumele și fructele crude, toamna și iarna, organismul are nevoie de hrană caldă, bogată în grăsime și proteină care să îl ajute în adaptarea la sezonul rece. În tot acest ritm natural impus de natură, probioticele iau diverse forme, gusturi și arome, urmând aceste cicluri naturale, ce aduc în corp o înțelepciune pe care omul modern adesea o uită atunci când întinde mână pe raft, după borcanul cu probiotice atent cultivate și care conțin un număr finit de microorganisme. Primăvara natura oferă o varietate mare de verdețuri ce au rolul să trezească digestia și să sprijine curățarea organismului de urmele iernii. Primăvara este momentul când corpul are nevoie de hrană simplă, ușoară, vie, bogată în fibre și enzime. Este momentul perfect să folosim plantele tinere precum, păpădia, măcrișul și urzica pentru a obține borșuri și alte băuturi fermentate care pregătesc terenul pentru vitalitatea verii. Vara ne dezmiardă cu abundența fructelor, a legumelor crude și a fermentațiilor ușoare: chefirul, iaurtul și castraveții murați natural la soare. În căldura verii, corpul caută răcorire, iar flora intestinală se hrănește cu diversitate și prospețime, cu razele calde ale soarelui înmagazinate în roadele Pământului. Este anotimpul vitalității și al hranei vii. Toamna este anotimpul care ne învață echilibrul și conservarea. Este momentul recoltelor bogate și a fermentațiilor profunde: varza murată, gogonelele și sucurile de legume. Toamna depozităm și învățăm răbdarea, alimentele se transformă încet, prin fermentație, într-o sursă prețioasă de probiotice care vor susține imunitatea peste iarnă. Anotimpul geros ne condunce la esențial. Ne învață rolul hranei gătite, al mâncărurilor calde și al echilibrului interior. În lipsa legumelor proaspete, murăturile, borșul și lactatele fermentate oferă sursă de vitamine și minerale. Ele păstrează vie legătura cu pământul, cu ciclul firesc al transformării. În felul ei simplu, natura ne arată că sănătatea nu vine dintr-o pastilă, ci din ascultarea ritmurilor ei.
Probioticele din farmacie și confortul modern
Trăim sub presiunea timpului, al lucrului făcut repede care aduce rezultate instantanee. Ne-am obișnuit să căutăm soluții rapide fără a depune prea mult efort, iar industria farmaceutică și de suplimente a înțeles acest lucru și ne oferă sub formă de capsule și pulberi ceea ce noi nu avem răbdare să producem în bucătăria noastră. Probioticele din farmacie au devenit simbolul confortului modern, o cale ușoară de a compensa dezechilibrele provocate de propriul nostru stil de viață, care promite echilibrul intestinal și temelia pentru o imunitate perfectă. Deși aceste suplimente cu probiotice farmaceutice au rolul lor într-o situație acută, cu simptome deranjante, în special după tratamentele cu antibiotice sau în perioade de boală, folosirea lor pe termen lung în detrimentul celor pregătite de noi, în fiecare sezon, atunci cu sine o limitare, impusă de numărul restrâns de microorganisme pe care acestea le conțin. În prezent un număr limitat de microorganisme din microbiota intestinală este reprodus în laboratoare de specialitate, din incapacitatea de a cultiva în mediu anaerobic și de prezervare a acestui tip de microorganisme. Pe lângă aceste aspecte, este important să ne reamintim că este vorba despre un adevărat ecosistem în microorganismele ar trebui să supraviețuiască și să se înmulțească, iar construirea unui mediu favorabil este influențat de hrana, mișcarea și apa pe care un om o folosește zi de zi. Un probiotic luat din farmacie nu poate înlocui relația firească a omului cu hrana sa. În timp ce un probiotic are un număr limitat de bacterii, un borș fermentat natural, o varză murată sau un iaurt făcut în casă conțin nu doar bacterii benefice, ci și enzime, minerale și o energie subtilă a procesului natural.
Astfel înțelegem că probioticele farmaceutice pot fi utile într-o anumită situație, o perioadă limitată, însă nu reprezintă o soluție de durată. Ele pot corecta, dar nu pot cultiva. Adevărata sănătate intestinală nu vine dintr-un flacon, ci din ritmul zilnic al alegerilor noastre, din hrana vie, din echilibru și din respectul față de procesele naturale ale vieții.
Bucătăria – laboratorul viu al sănătății
În orice familie, bucătăria este inima casei, locul transformării unde alimentele sunt gătite cu multă dragoste, de obicei de către femei, în hrană vie, vindecătoare. Deși în agitația lumii moderne, bucătăria s-a transformat doar într-un un loc bine amenajat în care se pregătesc rapid preparate, ea rămâne pentru oamenii care îi înțeleg locul și importanța, un laborator viu, spațiul în care se întâmplă magia tăcută a fermentației, al amestecurilor firești și al răbdării. În borcanele puse cu multă grijă și iubire, în aluatul cu maia sălbatică crescută cu răbdare se află o adevărată lume invizibilă, cu efecte profund vindecătoare. Milioane de microorganisme transformă materia brută în hrană vie, aducând în organism acea diversitate bacteriană care ne întărește și ne echilibrează. Fiecare fermentație este o lecție despre timp, despre încredere și despre ritmurile naturale ale vieții. Fermentația ne învață lecția răbdării, al lucrului bine făcut, care poate fi o formă de meditație practică. Bucătăria ne învață că sănătatea nu se prescrie, ci se cultivă, este locul în care știința se întâlnește cu intuiția.
Ce ne rămâne de făcut?
În această lume a dualității, a împărțirii lucrurilor între bun și rău, sănătos și nesănătos, consider că echilibrul este calea între cele două lumi. În cazul de față, între probioticele din farmacie și cele din bucătărie nu există o competiție, ci o completare. Fiecare are rostul ei. Suplimentele pot fi de ajutor în momentele în care organismul este slăbit, după tratamente sau perioade de stres, când flora intestinală are nevoie de sprijin rapid și precis. Ele oferă confortul lumii moderne, soluții controlate, la îndemână, atunci când timpul lipsește. Însă sănătatea adevărată se clădește în timp, nu se cumpără. Se cultivă prin obiceiuri zilnice, prin hrana vie, prin prezență și respect față de ritmurile naturale. Bucătăria, cu toate micile ei ritualuri, rămâne spațiul unde această sănătate prinde rădăcini, acolo unde fermentăm, gătim, gustăm și dăm voie vieții să capete sens.
La final în loc de încheiere, o poezie sugestivă care să ne hrănească mintea și sufletul.
”Recele echilibru al stelelor”
Autor Nichita Stănescu
”Vor veni timpuri minunate
când echilibru rece al stelelor
se va rupe, și când
șirurile celor care au fost
se vor uni cu cei care sunt
Omul, o câte trupuri a avut
și în câte trupuri încă se va
încerca să mai fie!
Omul! de câte trupuri are nevoie
ca să se poată hrăni până la capăt
din sfera aceasta instabilă!
Vom mânca până la urmă
tot pământul acesta albastru.
Îl vom roade, îl vom roade.
Îi vom azvârli capul și oasele
iar Omul, Omul nesătul,
cu un miliard de trupuri
va începe să roadă flămând
recele echilibru al stelelor.”
Mihaela ȚĂPESCU,
Nutriționist dietetician autorizat

Despre Mihaela Țăpescu
Mihaela Țăpescu este nutriționist dietetician autorizat, absolventă a Facultății de Nutriție și Dietetică din Cadrul Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș și membru al Colegiului Dieteticienilor din România. Este autoarea primei cărți pentru copii din România despre Microbiomul Uman – ”O introducere a copiilor în lumea Microbiotei Umane”. Este pasionată de Nutriția Pediatrică, Nutriția în perioada Precocepțională, Sarcină și Alăptare, dar și Sănătatea Gastrică fără de care nu putem avea un corp sănătos și armonios. Este specializată în Italia în interpretarea testelor de microbiom BioMetatest, teste de generația a treia și a mineralogramelor.
Site: www.nutritiebiologica.ro.
Contact: nutritiebiologica@gmail.com.
Telefon: 0723-892.377.

















Lasă un comentariu