Zi importantă – Ziua mondială de conștientizare a Accidentului Vascular Cerebral (AVC) Sanatate
  • redactia
  • 0 comentarii

Zi importantă – Ziua mondială de conștientizare a Accidentului Vascular Cerebral (AVC)

Pentru mine, lupta cu AVC-ul e realitatea de zi cu zi. De aceea știu cât de important este să recunoaștem semnele la timp și să știm cum să acționăm.

Pot fi mândru că, de la începutul anului, la Târgu Mureș, am tratat peste 200 de pacienți. Oameni care au ajuns la spital la timp, ale căror simptome au fost recunoscute, care au avut șansa unui tratament modern și salvator. Peste 200 de destine care puteau fi schimbate pentru totdeauna.

Astăzi se cuvine să mulțumesc.

În primul rând, echipei mele de la SCJU Târgu Mureș, care, indiferent de oră – zi sau noapte – răspunde prezent, trup și suflet, pentru a salva pacienți. Sunt mândru de colegii mei și de faptul că centrul nostru a devenit un centru formator de profesioniști, un loc unde se salvează vieți și se formează caractere.

Domnului ministru al Sănătății, Alexandru Rogobete, care a înțeles urgența și importanța luptei împotriva AVC-ului și sprijină dezvoltarea centrelor de tratament din întreaga țară.

Nu în ultimul rând, doamnei Liliana Curea, coordonatorul Asociației ALIA – Asociația pentru Lupta Împotriva Accidentului Vascular Cerebral, pentru profesionalism, implicare și eforturile continue de a crește gradul de conștientizare și educație medicală și posibilități terapeutice.

AVC-ul nu alege după vârstă, loc sau moment. Trebuie să știm să recunoaștem semnele și să acționăm rapid. Trebuie neapărat să vorbim mai des despre prevenție.

Pentru că uneori, un minut poate schimba o viață pentru totdeauna.

Dr. Lucian MĂRGINEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii




Recomandari

Recent
Popular
Etichete


Citeste Zi de Zi Online









 

 

 

 

 




Print





Transilvania Business

ARHIVE

error: Content is protected !!