Jurnal economic Business
  • emese.ardelean
  • 0 comentarii
  • 76 Vizualizări

Jurnal economic

 

LAPTELE S-AR PUTEA SCUMPI

Măsura vine ca urmare a prevederilor intrate în vigoare

*Producătorii care vând lapte în pieţe au de ales între a dispărea sau a scumpi marfa cu peste 20% din luna februarie, după ce normele europene care îi obligă să facă buletine lunare de analiză a laptelui şi care costă 180 de lei au intrat în vigoare, potrivit patronatului din domeniu. MEDIAFAX aminteşte că laptele crud destinat vânzărilor către consumatorul final trebuie să îndeplinească criteriile de calitate cu privire la numărul total de germeni şi de celule somatice prevăzute de legislaţie. Claudiu Frânc, oficialul federaţiei din domeniu a calculat că în condiţiile în care litrul de lapte se vinde în pieţe cu 2 lei, producătorul va trebui să vândă aproape 100 de litri de lapte pe lună doar ca să poată plăti buletinele de analiză. Acesta estimează că în România se produc 2 milioane de tone de lapte pe an şi aproximativ 30% din această cantitate se desface în pieţe. Producătorii care deţin exploataţii mici sau ferme de vaci producătoare de lapte, pot livra laptele crud către centrele de colectare lapte sau direct către unităţile de procesare a laptelui. De asemenea, ei pot comercializa laptele crud direct către consumatorul final, în conformitate cu prevederile legislaţiei sanitare veterinare în vigoare.

 

 

 

COMERŢ ONLINE CU… ALIMENTE

Ponderea vânzărilor a crescut la 7,2% în 2013

*Ponderea românilor care cumpără alimente online a crescut de la 4,8% în 2011 la 7,2% anul trecut. 75% dintre participanţii la un studiu realizat afirmă că intenţionează să cumpere produse din magazinele online ale hipermarketurilor şi supermarketurilor. În acest context, tot mai mulţi retaileri îşi deschid magazine online. Topul serviciilor şi produselor achiziţionate de români de pe internet este condus de plata facturilor de utilităţi (42,8%), după care urmează îmbrăcăminte/încălţaminte (37,8%), electronice (37,4%), cosmetice/parfumuri (34%), produse şi servicii de telefonie mobilă (28,8%), computere/componente computere (28,4%), cărţi/ziare/reviste (22,3%), jucării (14,4%), software/jocuri (12,8%), bilete la diferite spectacole/concerte (12,2%), bilete de avion (10,4%), produse alimentare (7,2%), produse sportive (6,8%), muzică/filme (6,3%), alte produse (10,2%). Rata de penetrare a comerţului online este estimată la 20,6% în 2013, faţă de 16,4% în 2010.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

Print


 

Media kit Zi de Zi 2022-2023

Transilvania Business

ARHIVE