Stațiunea Sovata este pe lista oricărei persoane care vrea să se relaxeze, aerul curat, natura și preparatele gustoase atrăgând în fiecare an mii de turiști, indiferent de anotimp. Mai puțin este cunoscută valoarea stațiunii pe timp de toamnă, culorile anotimpului fac ca acest loc să fie de vis. Toate aceste …
Citeste mai mult »Tag Archives: festivalul dovleacului sovata
Festivalul Dovleacului, la Sovata. Programul complet al evenimentului
Oraşul Sovata va găzdui, între 18 şi 20 octombrie, o nouă ediţie a Festivalului Dovleacului, eveniment organizat de Primăria şi Consiliul local al Oraşului Sovata. „Din luna iunie până în luna septembrie în staţiunea Sovata oricine ne calcă pragul se va întâlni cu aerul sărat cu carecter efemer pe care …
Citeste mai mult »FOTO: Festivalul Dovleacului
Festivalul de toamnă împreună cu Festivalul Dovleacului, aflat la ediția a IV-a, au adus zece zile de sărbătoare în stațiunea și în orașul Sovata. Organizatorii au încercat să le ofere celor care locuiesc, lucrează sau au fost în vacanță ori la tratament în Sovata o program de divertismet de calitate. …
Citeste mai mult »PROGRAM. Festivalul de toamnă și Festivalul dovleacului aduc la Sovata 10 zile de sărbătoare
Orașul Sovata organizează Festivalul de toamnă împreună cu cea de a IV-a ediție a Festivalului dovleacului. După agitația începutului de an școlar și înaintea de începerea sezonului de iarnă, organizăm acest Festival de toamnă ca încheiere a sezonului estival și deservește un dublu scop: pe de o parte oferă un …
Citeste mai mult »Festivalul Dovleacului a animat stațiunea Sovata în weekend
Festivalul Dovleacului a fost gândit de organizatori ca un eveniment menit să promoveze turismul extra-sezonier din stațiunea Sovata. Festivalul, aflat la a treia ediție, s-a desfășurat în perioada 14-16 octombrie. Dacă la sfârșitul anului trecut a fost finalizat un proiect de anvergură al autorităților locale, „Drumul Sării Sovata”, care cuprinde …
Citeste mai mult »Sărbătoare inedită în Sovata, la sfârșit de săptămână!
Staţiunea Sovata va găzdui, în perioada 14-16 octombrie, Festivalul Dovleacului, eveniment organizat de primăria din localitate, care în acest an bifează cea de-a treia ediţie. Grupul ţintă, familiile cu copii Potrivit organizatorilor, Festivalul Dovleacului este un program cultural, artistic cu elemente folclorice și programe meșteșugărești, organizat pentru promovarea turismului extra-sezonier …
Citeste mai mult »