Organizația Studențească de Medicină Dentară, în parteneriat cu Organizația Studențească de Medicină de Urgență, a organizat joi, 9 noiembrie, la Centrul Integrat de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie (UMF) Târgu-Mureș, un workshop de prim ajutor pentru studenți.„Să acorzi primul ajutor a devenit, astăzi, o necesitate şi nu …
Citeste mai mult »Tag Archives: unifest
Studenții au donat sânge pentru semenii lor
Cu prilejul celui mai amplu și complex festival studenţesc din România, „Unifest”, care se desfășoară în perioada 7-14 noiembrie, studenții s-au prezentat la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Târgu-Mureș pentru a dona sânge, îndemnând astfel și mureșenii să le urmeze gestul. Studenții au subliniat importanța donării de sânge pentru semenii …
Citeste mai mult »Studenții vor alerga pentru o cauză nobilă
Cu prilejul festivalului studenţesc „Unifest”, organizat de Organizația Studențească de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină și Farmacie Târgu-Mureș, sâmbătă 12 noiembrie, în intervalul orar 10.00-14.00, studenții vor alerga pentru o cauză nobilă. De altfel, programul evenimentului cuprinde activităţi diverse menite să-i aducă pe studenţi mai aproape de cărți, …
Citeste mai mult »„The Talent of UMF”, noutatea festivalului „Unifest” 2016
Cel mai amplu și complex festival studenţesc din România, „Unifest”, se va desfășura în perioada 7-14 noiembrie, la Târgu-Mureș, pentru a cincea oară. Orașul se va afla din nou sub semnul evenimentelor caritabile și culturale, prevenției, mișcării și distracției. Anul acesta, se organizează, în premieră, concursul de talente „The Talent …
Citeste mai mult »Acțiuni dedicate sănătății orale, la „Unifest” 2016
Cel mai mare festival studenţesc din România, „Unifest”, se va desfășura în perioada 7-13 noiembrie, la Târg-Mureș. Orașul se va afla din nou sub semnul evenimentelor caritabile și culturale, prevenției, mișcării și distracției. Anul trecut, evenimentul a fost organizat de Organizația Studențească de Medicină Dentară din cadrul Universității de Medicină …
Citeste mai mult »Noemi Gaspar este „Miss UniFEST” 2015
Opt dintre cele mai frumoase, curajoase și ambițioase studente din Tîrgu Mureș au concurat, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru titlul de „Miss UniFEST” 2015. Concursul a fost unul dintre cele mai așteptate evenimente din cadrul festivalului studențesc. Noemi Gaspar a câștigat, anul acesta, atât titlul de „Miss UniFEST”, dar a …
Citeste mai mult »În ce școli se face prevenție stomatologică
Elevii mureșeni sunt învățați de mici cum să aibă o igienă orală corectă. Acest lucru este posibil printr-o campanie ce are loc în cadrul celui mai mare festival studențesc din țară, „Unifest”, care are loc la Tîrgu Mureș începând de luni, 9 noiembrie, și până sâmbătă, 14 noiembrie. Astfel, în …
Citeste mai mult »Elevii, învățați de mici cum să aibă o igienă orală corectă
Coordonatorul festivalului studențesc „Unifest”, Victor Cepuc, festival ce se desfășoară, la Tîrgu Mureș, începând de luni, 9 noiembrie, și până sâmbătă, 14 noiembrie, a declarat, luni, într-o conferință de presă, că aproximativ 100 de studenți vor ajunge, în aceste zile, în școlile din municipiu pentru a-i învăța pe elevi cum …
Citeste mai mult »Ce surprize îi așteaptă pe studenți la „Unifest” 2015
Cel mai mare festival studenţesc din România, „Unifest”, a debutat, luni, 9 noiembrie, și la Tîrgu Mureş. Acesta este organizat de Organizația Studențească de Medicină Dentară (OSMD) și are loc în perioada 9 – 14 noiembrie, ceea ce înseamnă că orașul se află din nou sub semnul evenimentelor caritabile și …
Citeste mai mult »Prevenție stomatologică în școlile din oraș
În cadrul celui mai mare festival studenţesc din România, Unifest, ce are loc, la Târgu-Mureş, în perioada 9 – 14 noiembrie, se va organiza, în zilele de marți, miercuri, joi și vineri, o campanie de prevenție stomatologică în mai multe școli din municipiul Târgu-Mureș. Potrivit organizatorilor, anul acesta, în premieră, …
Citeste mai mult »