Militarii îşi vor cere în continuare pensiile în justiţie Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 37 Vizualizări

Militarii îşi vor cere în continuare pensiile în justiţie

4-2_10.jpg
Preşedintele Filialei 1 Târgu-Mureş a Sindicatului Cadrelor Militare Disponibilizate, în Rezervă şi în Retragere, locotenent colonel în rezervă Nagy Petroniu s-a arătat indignat de poziţia Guvernului care a anunţat că va continua recalcularea pensiilor militare, deşi Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ) a publicat vineri, 21 ianuarie, motivarea deciziei din 7 ianuarie prin care a respins recursul Guvernului la o decizie a Curţii de Apel Cluj prin care s-a dispus suspendarea executării Hotărârii Guvernului nr. 735 din 21 iulie 2010 pentru recalcularea pensiilor militare de stat, a pensiilor de stat ale poliţiştilor şi ale funcţionarilor publici cu statut special din sistemul administraţiei penitenciarelor. „Indiferent de intenţia lor, până la urmă lucrurile vor intra în normalitate şi dreptatea va triumfa pentru că noi nu punem nici cât negru sub unghie bază pe afirmaţiie lor. Nu ştiu doresc oamenii ăştia, nu ne putem lua după prestaţiile lor de la emisiuni unde fac show ca la circ. Nu ştiu cum ne permitem să suportămasemenea showuri care n-au nicio legătură cu bunul simţ. Sunt modalităţi legale pe care le vom urma pentru că ne cunoaştem drepturile, cunoaştem prevederile Constituţiei României, legile României, astfel încât vom acţiona ca atare”, a declarat Nagy Petroniu.
Potrivit acestuia, militarii în rezervă nu vor ieşi în stradă, dar îşi vor solicita drepturile în instanţă. „Suntem oameni de onoare, cu demnitate, n-o să ieşim în stradă, dar o să continuăm să ne cerem drepturile în justiţie pentru că pur şi simplu oamenii ăştia se distrează pe seama noastră, încercând să ne întărâte unii împotriva altora. E trist că actuala Putere gândeşte astfel reforma din România”, a adăugat Nagy Petroniu.
De asemenea, ÎCCJ a specificat că suspendarea HG nr. 735/2010 privind recalcularea pensiei a rămas definitivă producând efecte „erga omnes” (adică este opozabilă tuturor pensionarilor militari – n.r.), iar decizia se referă la suspendarea aplicării HG nr. 735 până la pronunţarea instanţei de fond asupra cererii de anulare a aceluiaşi act normativ.

Concluzia Guvernului: recalcularea pensiilor continuă
„Procesul de recalculare a pensiilor îşi are temeiul în Legea 119/2010 cu referire la Legea 19/2000, motiv pentru care suspendarea efectelor HG nr. 735/2010 nu este echivalentă cu constatarea ne-legalităţii normelor de fond privind recalcularea pensiilor, cuprinse în Legea 119/2010 cu referire la Legea 19/2000. Câtă vreme Legea 119/2010 este în vigoare, iar Curtea Constituţională a constatat conformitatea sa cu dispoziţiile Constituţiei prin decizia nr. 873/2010, considerăm că actul normativ trebuie să-şi producă efectele, iar suspendarea hotărârii Guvernului nu afectează aplicarea Legii. În concluzie, în temeiul dispoziţiilor legilor invocate mai sus, pe baza dispozitivului hotărârii ICCJ şi potrivit prevederilor Legii 119/2010, considerăm că instituţiile din sistemul naţional de apărare, ordine publică şi siguranţă naţională pot continua recalcularea pensiilor.”
Comunicat de presă al Guvernului

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE