Potopul atinge Mureşul Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 160 Vizualizări

Potopul atinge Mureşul

1006_Potopul.gifJudeţul Mureş este din nou sub ape l Ca urmare a ploilor abundente din ultimele zile, Mureşul şi Târnava au ieşit din matcă l Ploile au afectat nu numai sate, ci şi oraşul Iernut, iar municipiul Târnăveni e în pericol l Ogra, Bahnea, Sânpaul, Coroisânmărtin, Adămuş se numără printre comunele cele mai afectate l Sute de hectare de teren agricol au fost compromise

Ploile masive care au căzut la sfârşitul săp-tămânii trecute dus la ieşirea din matcă a râurilor Mureş şi Târnava, acestea depăşind cotele de apă-rare pe tronsonul Sânpaul-Ogra (cu 30, respectiv 100 de hectare de teren agricol inundate) şi în zonele Cuci şi Iernut, unde au fost afectate 360 de hectare de teren. Mai grav este faptul că drumul ce leagă oraşul Iernut de Lechinţa este acoperit, pe o porţiune de 300 de metri apa a atingând 35-40 de centimetri. În plus, în zona Iernut este în pericol şi calea ferată, având în vedere faptul că lucrările de protecţie nu s-au finalizat, iar cotele Mureşului sunt crescute.

Târnava dă pe afară

Nici localităţile ce se întind de-a lungul Târ-navei nu au scăpat de inundaţii. "Râul Târnava a depăşit cota de apărare în dreptul localităţii Coroi-sânmărtin. La Mica sunt inundate 300 de hectare de teren, la Adămuş 70, iar la Bahnea 50. Deocamdată acestea sunt informaţiile pe care le avem, dar pri-mim în continuare situaţiile trimise de primării. Deocamdată nu sunt case inundate", a declarat pur-tătorul de cuvânt al Direcţiei Apelor Mureş, Călin Fockt.

Târnăveni în pericol

Apele au atins cotele de atenţie la Stânceni, Târnăveni şi Bălăuşeri. Deocamdată pe pârâul Niraj apele nu s-au revărsat, deşi la un moment dat au fost aproape de cotele de inundaţie. Un volum de 10 milioane de metri cubi de apă au fost reţinute în lacurile de acumulare de la Bezid şi pe valea Văr-gata, ceea ce a micşorat efectele dezastruoase pe care le-ar fi putut produce Nirajul.
Prognozele meteo nu ne aduc veşti foarte bune. În următoarele 48 de ore va ploua, dar cantităţile de apă nu vor fi la fel de mari ca cele din zilele trecute, când s-au înregistrat de 36 litri/mp la Sighişoara, 18 litri/mp la Sărăţeni şi 21 litri/mp la Deda. Însă pericolul nu a trecut încă. Potrivit Direcţiei Apelor suntem în criză.
Cristina CORNEA

"Monitorizăm situaţia din judeţ, în unele zone apele au depăşit cotele de apărare, dar deocamdată nu am fost solicitaţi să intervenim."
Leon Precup, ofiţer de serviciu la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Grupului de Pompieri Horea

"În Iernut sunt afectate peste 365 ha de teren, apa a intrat şi în curţile oamenilor. Casele deocamdată nu sunt afectate. Dacă nu va mai ploua, vom scăpa doar cu aceste pagube."
Vasile Cornea,
primar Iernut

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE