Grupul Şcolar “Gheorghe  Marinescu”, între tradiţie şi optimism Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 22 Vizualizări

Grupul Şcolar “Gheorghe Marinescu”, între tradiţie şi optimism

7_3c3e59.jpgUna din anticamerele  sistemului sanitar o găsim la Grupul Şcolar „Gheorghe Marinescu” din Târgu Mureş, şcoala care pregăteşte viitoarele asistente medicale. Despre rolul învăţământului sanitar, precum şi perspectivele acestuia ne-a vorbit Dorin Lobonţ, directorul Liceului Sanitar din Târgu-Mureş
Reporter: Conduceţi un liceu cu profil sanitar. Ce sentiment vă încearcă?
Dorin Lobonţ:
De când am preluat funcţia de director al acestei şcoli, acum cinci ani, am zis că este o onoare pentru mine să conduc această înstituţie şi în acest fel mi-am şi orientat tot programul managerial. Dacă stau şi mă gândesc, din unitatea noastră de învăţământ, anual în jur de 150 de asistente medicale ies bine pregătite pentru a intra în sistemul sanitar, având o profesie nobilă, de îngrijire a omului bolnav, dar şi sănătos în acelaşi timp. Cealaltă structură a şcolii, liceul, pregăteşte elevi în specializarea ştiinţe ale naturii şi îndreptăm acestă specializare, prin planurile cadru, spre a promova sănătatea, deviza şcolii este de a promova sănătatea din toate punctele de vedere.
Rep.: Liceul  are un prestigiu de apărat…
D.L.:
Este foarte important să existe o cultură organizaţională în şcolile cu tradiţie. Dacă-ţi trasezi un viitor, să nu încerci să schimbi specializările tradiţionale ale liceului. Ce ar fi dacă am pune noi la sanitar un profil de ştiinţe sociale sau umane pentru a atrage într-un anumit context elevii, sau un colegiu de prestigiu, “Unirea” sau “Papiu”, să îşi creeze o specializare tehnică, ar fi ca nuca în perete. Atunci s-ar crea un fel de haos, părintele, elevul, nu ar mai şti ce să aleagă. Cel mai important  este să păstrezi tradiţiile şcolii, specializările care s-au creat, care îţi dau o încredere şi o forţă ca să birui în viitor.
Rep.: Cum vedeţi viitorul actului de educaţie?
D.L.:
Sunt întrebat mereu dacă elevii învaţă la fel ca în trecut. Răspunsul la această întrebare nu-l dau nici afirmativ, nici negativ, ci încerc o variantă de legătură pentru că mijloacele şi metodele de învăţare s-au schimbat foarte mult. Cred că se vor dezvolta foarte mult nişte metode noi de învăţământ. Intră media foarte puternic, internetul, şi din acest punct de vedere, viitorul învăţământului cred şi sunt convins că va fi strâns legat de dezvoltarea tehnologică şi informaţională. Pe asta cred că ar trebui să ne bazăm noi foarte mult şi cred că fiecare cadru didactic care este în sistemul de învăţământ, sau care va veni, va trebui să-şi schimbe optica, să treacă de la metodele de predare şi evaluare tradiţionale la cele moderne,  tot timpul să fie în gardă, să fie adaptate la viitoarele schimbări ce vor apărea.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE