FOTO: Ziua Veteranilor de Război, marcată cu o ceremonie în Parcul Eroilor din Târgu Mureș Slider
  • vali.covaciu
  • 0 comentarii
  • 612 Vizualizări

FOTO: Ziua Veteranilor de Război, marcată cu o ceremonie în Parcul Eroilor din Târgu Mureș

De Ziua Veteranilor de Război, 29 aprilie, în Parcul Eroilor din Târgu Mureș, a fost organizată o ceremonie la care au participat oficialități și reprezentanți ai Asociației Veteranilor de Război, filiala Mureș. La eveniment a participat și Gligor Magyari, veteran de război, care va împlini, anul acesta, 100 de ani. 

De ce este marcată Ziua Veteranilor de Război în 29 aprilie

După oficierea slujbei de pomenire, a luat cuvântul Preşedintele Asociaţiei Veteranilor de Război – filiala Mureş, general în rezervă Gheorghe Popa. „Ziua de 29 aprilie este o dată cu rezonanță istorică nu numai pentru veterani, invalizi de război, văduve de război și soțiile supraviețuitoare ale foștilor luptători mutați pentru eternitate la unitățile din ceruri, dar și ziua în care candela recunoștinței se cuvine a fi aprinsă în inima și în sufletul tuturor oamenilor țării”, a transmis general (r) Gheorghe Popa. 

„Aproape că nu există casă în care să nu fi fost tineri sub drapelele de luptă ale oștirii române pe fronturile marii conflagrații a secolului trecut. (…) 29 aprilie, a fost desemnată (în anul 2007, n.r.) ca zi a Veteranilor de Război la insistențele Asociației Naționale a Veteranilor de Război. (…) Ea corespunde cu ziua în care, în anul 1902, Regele Carol I a instituit calitatea de veteran de război, pentru toți cei care luptaseră în războiul din 1877-78, pentru cucerirea independenței de stat a României”, a explicat președintele filialei Mureș a Asociației Veteranilor de Război.

În județul Mureș, mai trăiesc 12 veterani de război

„Județul Mureș nu mai are decât 12 veterani de război și un număr mai mare de urmașe ale veteranilor de război. Noi îi considerăm eroi în viață. Dumnezeu să-i ierte și să-i ocrotească pe cei care au plecat dintre noi, iar pe cei care mai sunt în viață le dorim la mulți ani, multă sănătate și să ne vedem cu bine. Anul acesta, încă 4 veterani din județul Mureș fac 100 de ani, pe doi i-am sărbătorit și doi urmează”, a declarat, la finalul ceremoniei, general (r) Gheorghe Popa.

În cadrul evenimentului au mai susținut discursuri Ciprian Dobre, Prefectul Județului Mureș, și Ovidiu Georgescu, vicepreședinte al Consiliului Județean Mureș. De asemenea, în semn de omagiu au depus coroane de flori Asociația Veteranilor de Război, Instituția Prefectului Județului Mureș, Primăria Municipiului Târgu Mureș, Consiliul Județean Mureș și Garnizoana Târgu Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE