Bani pentru secţia de TBC copiii Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 68 Vizualizări

Bani pentru secţia de TBC copiii

173_tbc.gif“Copiii sunt cuminţi şi ascultători. Cu ei lucrăm ca şi cum ne-am juca. Dacă unui copil îi promiţi ceva şi îi ceri ceva, nu te va întreba de ce, nu se va speria. Se adaptează uşor şi sunt foarte ascultători”. Aşa îşi începea povestea dr. Marinela Gabor, într-un material publicat săpătămâna trecută în ZIARUL de Mureş.
Coordonator al Compartimentul de Pneumoftiziologie pedriatrică, dr. Marinela Gabor ne-a relat că, în ultimii ani, numărul bolnavilor a crescut, iar spaţiul este insuficient. Camera de joacă a micilor bolnavi, esenţială pentru cei care trebuie să stea internaţi până la câteva luni, este o încăpere mică, în care, pentru orele pe care o educatoare le petrece cu copiii, nu au loc nici câteva măsuţe. “Avem 15 paturi, iar în prezent avem 17 copii internaţi, fiind plin sezon de iarnă”, declară dr. Gabor. De aceea, coordonatorul secţiei a înaintat adrese spitalului pentru ca locaţia să revină în vechea locaţie, care găzduieşte Farmacia nr. 4. Singura problemă era suma necesară, aproximativ 3 miliarde lei.
Conform Direcţiei Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, această mutare este, în sfârşit posibilă. În primul rând, s-a decis mutarea farmaciei nr. 4 la parterul clădirii din str. Gheorghe Marinescu nr. 1, lipsind doar autrizaţia sanitară. “La nivelul lunii octombrie 2004, lucrările de reparaţie au fost estimate la aproximativ 3,25 miliarde lei. Acestea cuprind lucări de reparaţii la acoperiş, compartimentare, amenajarea saloanelor, reparaţii la instalaţiile electrice, sanitare şi încălzire”, a precizat Florin Buicu, director administrativ al spitalului. Situaţia pare să fie, în sfârşit rezolvată, cu ajutorul fondurilor alocate de CJ Mureş pentru bugetul sănătăţii la nivel judeţean. “Am subliniat la întâlnirea cu conducerea CJ că amenajarea acestui compartiment este una dintre priorităţi. În şedinţa CJ din 17 februarie urmează ca această cerere să fie supusă aprobării, urmând a fi alocate 2,4 miliarde lei pentru acest proiect”, a încheiat Florin Buicu. Reacţia doctorului Gabor nu a întârziat să apară: “Ne bucurăm foarte mult că se va rezolva situaţie. Aşteptăm de câţiva ani şi necesitatea este mare”.
Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE