Banii pentru programele de sănătate derulate prin CNAS Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 33 Vizualizări

Banii pentru programele de sănătate derulate prin CNAS

289_sanatate.gifLa începutul lunii februarie au fost făcute publice sumele alocate de Ministerul Sănătăţii prin finanţare CNAS pentru programele şi subprogramele de sănătate, prin Ordinul nr. 55/42. Tot atunci, Florin Buicu, directorul administrativ al Spitalului Clinic de Urgenţă Târgu Mureş, reclama lipsa unor asigurări din partea CJAS privind continuarea acestor programe.

Finanţarea se realizează prin intermediul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate (FNUASS), iar printre priorităţi se află programul pentru supravegherea şi controlul infecţiilor HIV/SIDA. Subprogramul, care face parte din cadrul programelor dedicate bolilor transmisibile, presupune asigurarea în spital şi în ambulatoriu a medicamentelor antiretrovirale şi pentru infecţiile asociate persoanelor cu infecţie HIV/SIDA şi postexpunere. În program vor fi tratate 6.100 persoane, iar costul pentru un singur pacient infectat cu HIV/SIDA se ridică la 170.123 lei/an. Suma alocată este de 1.1 miliarde lei şi va fi folosită pentru a achiat medicamentele antiretrovirale şi pentru infecţii asociate şi este destul de mare, faţă de cea alocată pentru supravegherea şi controlul tuberculozei, 125 milioane lei. Scopul acestui din urmă program este de a creşte procentul de bolnavi de tuberculoză trataţi şi vindecaţi, în program fiind incluşi 40.000 de bolnavi, iar pentru fiecare este asigurată o sumă de 3.125 lei/an.

Boli, boli, boli

În cadrul programului de prevenire şi combatere a bolilor netransmisibile, lider de finanţări este programul de prevenţie şi control în patologia oncologică, cu 2.1 miliarde lei. Scopul acestuia este reducerea mortalităţii specifice prin afecţiunile oncologice. Se are în plan tratarea a 60.000 de bolnavi, la un cost de 35.000 lei/bolnav/an.
Cu toate că bolile cardiovasculare sunt principala cauză de deces în România, fondurile alocate la nivel naţional pentru prevenirea şi combaterea acestora sunt cifrate la 350 milioane lei. Cu toate acestea, scopul programului este îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor. Fondul este împărţit înre bolnavii care sunt trataţi prin chirugie cardiovasculară (2.632) şi cei prin cardiologie intervenţională şi electrofiziologie (2.995).
O sumă mare la prima vedere, dar insuficientă, este cea alocată pentru programul de diabet şi boli de nutriţie, cei 1,8 miliarde lei urmând să fie utilizaţi, în principal, pentru asigurarea medicamenetelor antidiabetice. Se au în vedere 315.000 de diabetici, la un cost de 5.714 lei/an.
Dializa, trecută în sistem privat în opt centre din ţară, printre care şi cel din Târgu Mureş, are alocaţi aproape 1,8 miliarde lei, în condiţiile în care contractul încheiat între firmele câştigătoare şi CJAS prevăd 110 euro/caz. Cu toate acestea, în cadrul programului au fost alocaţi doar 272.727 lei/bolnav dializat. Numărul de bolnavi la nivel naţional este
de 6.600.

Bani, bani, bani

În cazul diagnosticul precoce al bolilor neurologice, ministerul a alocat 500 milioane lei, care vor fi folosiţi pentru asigurarea în spital şi în ambulatoriu a tratamentului pentru bolnavii cu scleroză multiplă (în număr de 900) şi cei cu AVC (3.000 de bolnavi). Pentru profilaxie şi patologie psihiatrică au fost alocaţi 5.7 miliarde lei.
O sumă infimă este cea alocată transplantului de organe şi ţesuturi, 4,5 milioane lei, în condiţiile în care medicii care lucrează în domeniu reclamă constant lipsa banilor pentru intervenţia în sine, în timp ce fondurile sunt asigurate pentru îmbunătăţirea stării de sănătate şi creşterea speranţei de viaţă a bolnavilor cu organe aflate în insuficienţă cronică ireversibilă care necesită transplant de organe şi ţesuturi, adică asigurarea reactivilor necesari realizării testelor pentru receptori de organe şi ţesuturi bolnavilor care vor beneficia de transplant de organe.
Numărul de bolnavi propuşi pentru testări este de 225, costul pentru un bolnav fiind de 20.000 lei. În cazul programului de prevenţie în traumatologie şi ortopedie, ce are ca scop endoprotezarea bolnavilor cu afecţiuni articulare preexistente sau dobândite, lista numără 6.658 de bolnavi.
Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE