Repriza a treia Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 525 Vizualizări

Repriza a treia

952_Repriza.gifDupă mai bine de cinci ore de spectacol, invitaţii de marcă ai evenimentului au fost invitaţi la un dineu la restaurantul Contiental. La loc de cinste au fost aşezaţi fotbaliştii generaţiei de aur, nefiind uitat nici colegul lor, Grigore Ştefan (Paloma). Klara Bölöni a stat alături de soţia senatorului Gyorgy Frunda, Cristel Ungar şi o prietenă de familie. Loţi s-a plimbat pe la toate mesele, a cântat şi a dansat, postură mai puţin cunoscută a marelui jucător. Şi Hajnal a făcut o atmosferă de zile mari, dovedind că ştie multe cântece din folclorul maghiar, dar şi românesc.
Toată lumea a fost într-o dispoziţie excelentă, dar nu s-au făcut excese, chiar dacă s-a băut din belşug.
Arbitrul Ioan Crăciunescu, senatorul Mihai Antonie şi alţi câţiva olteni s-au prins în horă pe melodiile cântate de Leontina Pop.

Ilie Balaci: “Sunt printre puţinii pe care Loţi îi consideră prieteni.M-am simţit flatat de invitaţie iar spectacolul a fost extraordinar. Am jucat cu Loţi, când eram în aceeaşi echipă era senzaţional, când juca împotriva mea era extrem de deranjant. Nu ştiu dacă Loţi îşi doreşte să revină la echipa naţională. Pe de altă parte nu cred că FRF îşi permite să plătească un antrenor de talia lui Bölöni. Cred că trebuie să mai aşteptăm ceva ani ca Loţi să-şi burduşească bine buzunarele şi atunci, cu siguranţă, se va gândi şi la echipa naţională.
Nu cred că fotbalul din România s-a politizat, dar văd că cei care fac politică nu fac prea multe pentru sport. Fotbalului din România îi lipsesc banii. În ceea ce priveşte jucătorii de astăzi cred că sunt judecaţi prea uşor deşi şi voi (presa, n.red) aveţi vina voastră. Pe unu îl făcurăţi “Briliant”, pe altul “Diamant” sau mai ştiu eu cum. Poate că şi noi am fi vrut să facem fiţe, dar nu aveam voie, ne era frică. Oricum, nici noi nu am fost sfinţi. Credeţi că eu nu am fost în baruri de noapte, că nu am fost cu balerine? Toată lumea a fost, jucam fotbal cu ciorapii balerinelor după ce terminau programul la Atlantic.
În ceea ce priveşte evoluţia profesională, am avut o mare ocazie pe care am ratat-o. În 1982 am semnat cu AC Milan şi nu mi s-a dat drumul, la puţin timp după aceea m-am accidentat şi am renunţat la Campionatul European. Atunci am căzut şi niciodată nu am mai reuşit să revin acolo de unde am căzut”.

Cristian Georgescu (senator PSD): “Ziua de astăzi a reprezetat atât în spectacol sportiv cât şi un eveniment în sine, care poate să atragă atenţia asupra dezvoltării unei ramuri atât de importante cum este sportul. În această seara am jucat şi a fost foarte interesant; am demonstrat că, chiar dacă facem parte din partide diferite, putem colabora”.

Bogdan Olteanu (ministru pentru Relaţia cu Parlamentul): “A fost o mare cinste pentru mine să fiu aici, în copilărie am fost un mare fan Bölöni, eram fan al echipei Steaua, unde juca în vremea aceea. Să-l revăd astăzi, să-i revăd prietenii a fost o bucurie, iar să joc înaintea domniilor lor pe teren a fost o cinste”.

Victor Piţurcă: “Gala Bölöni a fost o acţiune reuşită şi interesantă în acelaşi timp. Publicul a fost extraordinar, cred că dacă sala ar fi avut mai multe locuri, tot ar fi fost arhiplin. Cred că acţiuni de acest fel ar trebui organizate peste tot în ţară. Sper ca acest eveniment să aibă ecou, să se realizeze ceva în acest oraş de tradiţie, să se ia măsuri la nivelul primăriei, al municipiului ca echipa ASA să revină pe prima scenă. Eu cred că se poate realiza acest lucru pentru că există sprijinul oamenilor.
Loţi Bölöni este acelaşi, mie mi se pare neschimbat, toată această perioadă am vorbit foarte des la telefon.
Întrebat dacă îl consideră pe Bölöni un potenţial pericol şi rival pentru postul de selecţioner al naţionalei Piţurcă a spus: “Bölöni poate reveni la echipa naţională, depinde numai de el. Eu sper să revină la naţională, nu îl consider un pericol. Eu am un obiectiv de îndeplinit, dacă nu îl voi îndeplini, sigur voi pleca, asta e viaţa de antrenor”.
Referindu-se la generaţia de astăzi, la fotbaliştii pe care îi conduce, antrenorul naţionalei a declarat: “Era vorba de mentalitate, s-au schimbat multe, viaţa e mult mai libertină. Şi fotbaliştii au o viaţă mai libertină. În ceea ce-l priveşte pe Mutu, eu cred că-şi va reveni. Cu el nu s-a întâmplat nimic, nu este nimic ieşit din comun, e liber să meargă în vizită la o femeie”.

Aurel Ţicleanu: A fost un eveniment deosebit pentru noi toţi, dar în special pentru Loţi. El merita o seara ca asta. Prima dată l-am cunoscut ca adversar. Era foarte aprig, periculos, un tip care-ţi făcea probleme, se dăruia total în teren, era agresiv şi inteligent. Apoi am fost coechipieri, într-o echipă de aur care a reuşit nişte performanţe extraordinare. Toate aceste ne-au legat într-o prietenie care a durat peste ani şi azi mi-a făcut plăcere să fiu alături de el. Prin această lume mare ne-am reîntâlnit, el a venit la mine în Maroc, eu am fost la el în Franţa.
În această seară au fost momente când m-am simţit şi foarte tânăr, pentru că i-am revăzut pe toţi. Au fost şi momente de nostalgie, pentru că mi-am dat seama că au trecut o grămadă de ani. M-am bucurat că am văzut mulţi copii în sală, înseamnă că viitorul fotbalului este asigurat. Poate că Loţi va reuşi să strângă în jurul lui oameni cu forţă economică, să redea gloria acestui oraş. Poate că nu se va putea ca altădată, să aducă echipa în prima divizie, dar merită încercat. Oamenii de aici merită acest lucru. A fost o perioadă când în România era vremea şmecherilor, dar cred că uşor, uşor se va duce. Şi în fotbal e la fel: a fost o perioadă a echipelor muncitoreşti, apoi studenţeşti şi militare. Acum e o perioadă a şmecherilor, dar va trece şi asta şi valoarea va ieşi ca uleiul la suprafaţă”.

Tudorel Stoica: “L-am cunoscut mai bine pe Loţi când a venit la Steaua, eram vecini şi discutam după fiecare meci. Această seară a fost un eveniment extraordinar, pentru un fotbalist foarte bun, un prieten deosebit. Spectatorii au fost foarte calzi şi mi-aş dori să trăiesc aceste momente de cât mai multe ori”.
Fostul fotbalist a avut o părere extrem de pertinentă despre generaţia de astăzi de fotbalişti, dar şi despre suporteri: “Presa face uneori un mare deserviciu jucătorului lăudându-l în exces. Un jucător care realizează lucruri extraordinare înseamnă să câştige titlul de golgeter al campionatului, să câştige campionatul, să joace într-o Cupă Europeană, dar numai să joci 2-3 meciuri şi să fi numit un jucător mare, este în defavoarea jucătorului. Presa, dar şi conducătorii cluburilor greşesc foarte mult când le atribuie anumite merite, pe care nu le au. Fotbalul românesc s-a politizat, foarte mulţi au vrut numai să câştige capital politic, imagine. Fotbalul nu a evoluat de ceea ce am realizat noi, mai ales că o făceam mai mult de dragul jocului decât pentru bani.
Astăzi se face o mare greşeală din partea conducătorilor de cluburi, care dau prea multă libertate galeriilor, şefilor de galerii. Ei sunt nişte suporteri şi un suporter bun vine la meci, îşi cumpără bilet susţine şi încurajează echipa. Ei impun schimbări de antrenori, schimbări de jucători, ceea ce nu este normal, cred că suntem unici în lume, doar la noi se întâmplă aşa ceva. Suporterul trebuie să-şi facă doar datoria lui: să încurajeze echipa şi la bine şi la rău, trebuie să facem educaţia galeriilor”.

Marcel Puşcaş: “M-am bucurat să particip astăzi la acest eveniment şi sper ca demersul lui Loţi, în ceea ce priveşte echipa oraşului, să aibă o finalitate. Întâlnirea de astăzi a avut şi scopul de a sensibiliza şi mobiliza autorităţile locale în a sprijini cât mai mult sportul local, care altădată avea o mare tradiţie. Eu cred că dacă s-ar face un referendum la nivel de oraş, peste 50 la sută dintre locuitori ar dori să aibă echipă în divizia A. Din păcate, există prea multe orgolii şi între persoane şi între partide”.

Emerich Jenei :“Bölöni a jucat în echipa naţională de 108 ori, cea ce este nu puţin, ci foarte mult. Aş vrea să vă spun că mă bucur din suflet că văd o sală atât de plină la Târgu Mureş şi sper că în cel mai scurt timp echipa dumneavoastră de suflet, ASA Târgu Mureş, să intre în divizia B şi să populaţi la fel de mulţi stadionul renovat”.

Varo Alexandru – fost portar ASA: “Ca să ajungă fotbalul mureşean din nou la acest nivel, ar trebui să se adune toţi oamenii din judeţ, inclusiv prefectul, primarul, absolut toţi, să pornească de la teren, să facă terenul prima dată şi un centru de copii şi juniori de la ASA Târgu Mureş”

Au consemnat:
Cora MUNTEAN şi
Ionuţ Oprea

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari

Recent
Popular
Etichete

Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE