Pretenţii nejustificate Eveniment
  • admin
  • 0 comentarii
  • 33 Vizualizări

Pretenţii nejustificate

964_Pretentii.gifConflictul între Inspecţia Regională Mureş pentru Persoane cu Handicap şi Administraţia Teritorială a Taberelor Mureş este departe de a fi încheiat. Şase camere sunt închiriate de către inspecţie încă din 1990, iar chiria pe care trebuie să o achite, conform contractului este de 403.200 lei în fiecare lună. “Noi am trimis o adresă scrisă prin care prezentăm modificarea sumei care trebuie să se achite pentru chiria lunară. Din cauză că noi ne autofinanţăm, a trebuit să mărim chiria”, explică Iuliana Rus (foto), director ATTTS Mureş. Problemele dintre cele două instituţii au început de când, conform conducerii ATTTS, cei de la inspecţia regională au refuzat să achite utilităţile începând cu luna ianuarie. Dorin Suciu, inspector şef, neagă acuzaţiile: “Factura pe care o primim noi conţine atât suma datorată pentru chirie, cât şi sumele pentru utilităţi. Dacă am fi plătit factura, atunci am fi acceptat, practic, mărirea chiriei, la 4 milioane de lei pe cameră”. Inspectorul şef precizează că cei de ATTTS şi-au scăzut apoi pretenţiile, la 2 milioane de lei/cameră, dar că suma este prea mare. În acest scop, instituţia a adresat apeluri către Prefectură, dar şi Autoritatea Naţională pentru Tineret, care administrează ATTTS Mureş.
După ce Inspecţia Regională a refuzat să achite mai multe facturi, în urmă cu o săptămână s-a achitat prima factură pe acest an, suma pentru chirie fiind cea specificată iniţial în contract. Dacă până la 25 mai, data la care expiră contractul, cele două instituţii nu vor ajunge la un compromis, este posibil ca Inspecţia Regională Mureş pentru Persoane cu Handicap să rămână în stradă. Vom reveni.

Corina ALBOTA

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE