Sfintii lunii ianuarie (III)

14 Ianuarie – Sfintii Sava Arhiepiscopul Serbiei si Simeon tatal lui
Sava, fiul lui Simeon împaratul Serbiei, la anul 1190, patruns fiind de focul Duhului Sfânt, a mers la Sfântul Munte Athos ca sa afle cum se cuvine a trai pentru a se apropia de Dumnezeu. Acolo a înteles repede ca viata monahala, renuntarea la ispitele lumii, slujbele si rugaciunea neîncetata îi deschid calea spre Domnul. Viata ascetica pe care si-a impus-o, l-a asezat printre marii nevoitori atoniti asupra caruia harurile Lui Hristos au lucrat, încât atunci când tatal lui, împaratul Simeon l-a chemat acasa, Cuviosul Sava i-a scris o epistola atât de plina de har despre desertaciunea lumii, sfârsitul veacului, fericirea sfintilor si despre chinurile iadului, încât Duhul Sfânt l-a convins pe împaratul Simeon sa renunte la tronul Serbiei si sa se alature fiului sau în Athos, iar împarateasa sa se retraga la o manastire de maici, lasând conducerea tarii lui stefan, fiul lor cel mare. Dupa aceste mari schimbari în viata împarateasca a Serbiei, un mare numar de credinciosi au venit în Sfântul Munte si au construit Manastirea Hilandar. Cuviosul Sava a fost ridicat de Domnul la rangul de Mitropolit si împreuna cu Simeon tatal lui, pentru credinta lor puternica în Mântuitorul Iisus Hristos, dupa multe si minunate semne aratate prin ei de Dumnezeu, au fost asezati în ceata sfintilor.

17 Ianuarie – Pomenirea Sfântului Cuvios Antonie cel Mare
Nascut în Egiptul de Sus, aproape de Heracleopolis, în jurul anului 250, Antonie a învatat de mic de la parinti si rude credinta în Hristos. Ramas fara parinti când nu avea înca douazeci de ani, a mostenit o mare avere. Dar intrând într-o Biserica a auzit Cuvântul Evangheliei catre tânarul bogat: „Daca voiesti sa fii desavârsit, du-te, vinde averea ta, da-o saracilor si vei avea comoara în cer; dupa aceea, vino si urmeaza-Ma” (Matei 19, 21) Antonie a ascultat Cuvântul Domnului ca si când i se  adresa chiar lui, încât a împartit saracilor toate avutiile, oprind pentru el si sora lui doar atât cât le trebuia pentru a vietui în modestie, iar el s-a retras din lume în pustie, pentru a avea liniste si spor în rugaciune. Dupa  zeci de ani de lupte cu ispitele de tot felul au început a i se alatura alti monahi pe care îi învata din experienta lui cum trebuie transformata viata lumeasca în una duhovniceasca, de apropiere de Dumnezeu si de Cereasca Împaratie. Cu ajutorul Domnului si pentru nevointele sale, a primit darul vindecarii de boli trupesti si sufletesti, vederea celor ceresti, descrise amanuntit de un alt cuvios contemporan cu el, Sfântul Atanasie cel Mare, în faimoasa carte „Viata Sfântului Antonie” ce a cunoscut în evul mediu european o larga circulatie, reverberata pâna la Flaubert în a sa drama „Ispitele Sfântului Antonie”. Într-adevar, trairile, viziunile si relatia directa cu Dumnezeu si puterile ceresti ale Sfântului cu adevarat „cel Mare” i-au dus faima pâna la curtea împaratului Constantin, caruia i-a trimis sfatul: „Paziti predania parintilor si credinta cea dreapta în Domnul Hristos”. S-a mutat la cele vesnice în anul 356, la venerabila vârsta de o suta cinci ani.