Transformarea spitalelor în fundaţii, acceptată şi nu prea Sanatate
  • admin
  • 0 comentarii
  • 36 Vizualizări

Transformarea spitalelor în fundaţii, acceptată şi nu prea

4-1_62.jpgPotrivit noului proiect de lege al sănătăţii pentru a beneficia de o finanţare mai bună spitalele ar putea să se organizeze ca unităţi cu satut de fundaţie sau chiar de societate comercială. De asemenea, se vor putea organiza în asociaţii. Părerile managerilor de spitale din judeţul Mureş sunt împărţite.
Conform expunerii de motive a Legii privind organizarea şi funcţionarea sistemului de sănătate din România, sectorul spitalicesc din România consumă în mod constant peste 50% din bugetul CNAS, la care se adaugă fondurile de la Ministerul Sănătăţii pentru investiţii şi fondurile pentru programele derulate prin spitale. Toate aceste fonduri duc la un procent cu mult peste media de 40% alocată pentru spitale în UE. “Limitările manageriale, atât legislative cât şi profesionale, cuplate de multe ori cu finanţarea defectuoasă, duc la frecvente situaţii de penurie a consumabilelor sau a medicamentelor. În plus, plăţile informale care sunt foarte des întâlnite în special în asistenţa spitalicească, limitează şi îngreunează accesul la diferite servicii spitaliceşti, această practică acţionând în multe cazuri ca o metodă de raţionalizare de facto a serviciilor oferite “, se arată în expunerea de motive.
Spitalul, fundaţie sau societate comercială
Astfel sunt propuse modificări şi pentru sectorul spitalicesc, care consumă circa 50% din buget. Este vorba de modificarea formei de organizare a spitalului, astfel încât să permită stimularea practicilor eficiente şi penalizarea celorlalte, prin acordarea posibilităţii ca spitalele să devină unităţi cu statut de fundaţie sau chiar de societate comercială. Fondatorul sau acţionarul unic, în cazul societăţii comerciale, ar fi administratorul actual care, în majoritatea cazurilor, este administraţia publică locală. “Această modificare simplă, combinată şi cu modificarea sistemului de asigurări, ar schimba masiv modul de operare al spitalelor, inclusiv prin posibilitatea de a accesa fonduri din piaţa financiară privată. Noua structură ar permite o mult mai mare libertate de acţiune a echipei manageriale la toate nivelurile, de la personal, inclusiv salarizarea diferenţiată, până la structură şi dotare, menţinând însă proprietatea la nivelul instituţiilor publice, existând însă şi varianta, acolo unde se doreşte, să fie atraşi noi parteneri în diferite modalităţi care astăzi nu sunt posibile. În acelaşi timp responsabilitatea echipei manageriale va putea fi mai clar circumscrisă, inclusiv prin includerea unor clauze de răspundere patrimonială în contractul de management, clauze care în structura organizatorică actuală nu pot fi incluse”, se mai arată în expunerea de motive.
Noul statut ar aduce mai mulţi bani
Nu în ultimul rând, prin noul statut spitalele care prezintă planuri de dezvoltare viabile economic, pot atrage fonduri suplimentare inclusiv prin accesarea de împrumuturi bancare sau prin comasarea resurselor mai multor institutii sanitare. Totodată se pot  asocia între ele şi pot să încheie contracte de furnizare de servicii cu unul sau mai mulţi asiguratori de sănătate, dar şi contracte de colaborare în furnizarea de servicii de sănătate cu alţi furnizori, inclusiv din asistenţa medicală primară şi ambulatorie.
Mai mult ca probabil va rămâne spital public
„Care sunt modalităţile, criteriile după care se alege? Am înţeles din media că directorul spitalului va decide. Eu zic că proprietarul, Consiliu Judeţean, va decide. Implică multe chestii o societate comercială şi nu poate fi ajutată de Consiliul Judeţean. Mai mult ca probabil va rămâne spital public sub oblăduirea Consiliului Judeţean”
Dr. Szasz Ioan, managerul Spitalului Municipal „Dr. Gh. Marinescu” Târnăveni
Este posibil să funcţioneze şi mai bine
„Este posibil să funcţioneze şi mai bine. Tot timpul este loc de mai bine. Dar totul depinde de condiţii, ce implică realizarea unei fundaţii, a unei societăţi comerciale a spitalului”,
Dr. Iuliu Moldovan, managerul Spitalului Municipal „Dr. Eugen Nicoară” Reghin
O să le crească finanţarea
„Dacă este să o luăm după experienţa din Occident, cele care într-adevăr sunt viabile şi se transformă în fundaţii, părerea mea este că o să le crească finanţarea. Vor apela şi la alţii decât la stat şi la autorităţile locale”
Dr. Alexandru Strat, managerul Spitalului Municipal Sighişoara

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE