Sute de târgumureşeni au ieşit şi ieri seară în stradă Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 41 Vizualizări

Sute de târgumureşeni au ieşit şi ieri seară în stradă

base_demisia.jpgMitingul a început, ca de obicei, la ceasul cu flori, la ora 18:00. Apoi oamenii adunaţi în centrul oraşului s-au îndreptat spre cartierul Tudor. Manifestanţii s-au deplasat în ordine pe trotuar, însoţiţi de jandarmi, până la benzinăria MBO de pe Pandurilor, de unde s-au întors în centrul oraşului pe la Fortuna. Pe drum s-a scandat împotriva preşedintelui Traian Băsescu, împotriva premierului Emil Boc, împotriva guvernării actuale şi împotriva clasei politice în general.
De asemenea, protestatarii au apelat la solidaritatea celorlalţi locuitori ai oraşului, îndemnându-i să iasă în stradă. Principalele scandări au fost: Jos Băsescu!, Demisia!, Piticu şi cu chioru au nenorocit poporu!, Băsescu, nu uita, a venit şi vremea ta!, Nu vă fie frică şi Băsescu pică!, Haideţi cu noi!, Nu staţi în balcoane că muriţi de foame!, Dacă îţi pasă, ieşi din casă!
Mitingul s-a desfăurat fără incidente, oamenii şi-au exprimat nemulţumirile şi revendicările într-un mod civilizat şi chiar dacă uneori se mai auzea câte o scandare injurioasă, acestea nu au fost preluate niciodată de mulţime.
Oamenii s-au întreptat spre locuinţe după ce mitingul a ajuns în faţa primăriei, unde s-a scandat şi împotriva primarului Dorin Florea (Florea, nu uita, va veni şi vremea ta!)şi după ce reprezentantul jandarmilor a luat cuvântul (pe la ora 21:30) şi i-a rugat pe protestatari să încheie manifestaţia pentru că nu sunt autorizaţi.
În seara aceasta, începând cu ora 18:00, se anunţă un nou miting.
Vezi şi galeria foto: https://www.zi-de-zi.ro/index.php?id=1703&gal_id=1176&gal_page=1&no_cache=1

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE