Afişe incitatoare lipite noaptea Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 26 Vizualizări

Afişe incitatoare lipite noaptea

În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 2012, în jurul orei 01.10, un grup de cinci tineri a fost surprins de către agenţi ai Poliţiei Locale în zona centrală a municipiului Târgu-Mureş, lipind mai multe afişe autocolante cu un pronunţat caracter incitator şi contestatar. Potritivit conducerii Poliţiei Locale Târgu-Mureş, cei în cauză au refuzat să dea date cu privire la exponentul structurii ce le-a pus la dispoziţie autocolantele, acestea fiind purtătoare de mesaje critice la adresa formaţiunii reprezentative a etnicilor maghiari. „Atragem atenţia pe această cale, în contextul anului electoral 2012, tuturor persoanelor ce au astfel de iniţiative, că lipirea de afişe se poate face exclusiv pe panourile special destinate acestui scop, după achitarea taxei aferente şi după obţinerea aprobării din partea municipalităţii, în sens contrar, riscând sancţiuni conform prevederilor HCL nr. 20/2008, respectiv HCL nr. 386/2010. În subsidiar, menţionăm că în conformitate cu prevederile legale, materialele care duc la săvârşirea contravenţiei vor fi ridicate în vederea confiscării”, se arată într-un comunicat postat pe site-ul Primăriei Târgu-Mureş.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE