Al. I. Cuza şi armata română

El însuşi având gradul de colonel, Alexandru Ioan Cuza, domnitorul evenimentului din 24 ianuarie 1859 intrat în istorie ca ”Mica Unire”, a fost preocupat de situaţia militarilor din armata română – grade inferioare şi superioare – precum şi a familiilor acestora. Primele prevederi legale referitoare la pensiile militare, precum şi la ajutoarele de stat acordate militarilor invalizi sau celor morţi în campanie, i se datorează lui Cuza. Evident, toate această preocupare a sa faţă de armată, pleca de la ideea de respect, onoare şi demnitate pentru cei capabili a face dovada sacrificiului suprem. Legislaţia lui Cuza avea la bază un studiu temeinic şi fundamentat al unor prevederi din legislaţia franceză. De asemenea, Cuza a ţinut seama şi de posibilităţile economice ale tânărului stat născut în condiţii atât de vitrege. Desigur, la vremea aceea nu era o ”inflaţie” de generali. Salariul unui general era de doar 1200 lei, a unui colonel de 1000 lei, a unui maior de 800 lei, a unui căpitan de 600 lei, iar a unui subofiţer de 400 lei – lunar. Important de menţionat este şi faptul că paritatea legală a leului, în aur, în perioada 1867-1914, a fost  0,3226 gr. aur cu titlul de 900%. Domnitorul Carol – viitorul Rege Carol I – şi el având instrucţie şi grad militar dobândit încă din armata prusacă, a completat această legislaţie cu aceeaşi atentă preocupare şi respect.
Legea din 3 iulie 1865
PREVEDERI  LEGALE:
1. Subofiţerii şi soldaţii  care vau servit sub drapel 25 de ani, vor avea dreptul la pensie.
2. Nu au dreptul la pensie cei judecaţi de Codul  penal militar ca urmare a unei sentinţe judecătoreşti.
3. Indiferent de timpul servit în armată, subofiţerii şi soldaţii care au suferit răni, contuzii, infirmităţi incurabile pe timp de război vor avea dreptul de pensie.
4. Subofiţerii şi soldaţii care au suferit răni, contuzii, infirmităţi incurabile pe timpul serviciului vor primi pensie cu o valoare de două treimi.
5. Pensiile se acordă astfel:
– Pentru serviciu de 25 de ani serviţi sub drapel 600 lei pe an
– Pentru cazurile prevăzute la punctul 3 , 600 lei pe an
– Pentru cazurile prevăzute la punctul 4, 400 lei pe an
6. Pentru cei care nu au probleme cu rănile, contuziile şi care nu sunt suferinzi vor primi 600 lei ajutor.
7. Constatarea rănilor se va face de către Consiliul de administraţie al corpului din care face parte militarul.
8. Ministerul de război va elibera sub ori ce titlu, mijloace de transport pentru cei răniţi.
9. Pensiile sunt viagere şi se vor socoti şi văduvelor soldaţilor morţi în război primind jumătate din pensie, pe câtă vreme vor rămâne necăsătorite.
Legea din 15 februarie 1868 (Completată)
EXTRAS:
1. Funcţionarii Statului, civili, militari şi eclesiastici, care vor servi cu bună credinţă şi onestitate vor avea dreptul la pensie astfel:
– Militarii după împlinirea vârstei de 50 de ani, civilii şi eclesiasticii după împlinirea vârstei de 60 de ani.
– Proporţia de a avea drept la pensie:
        – pentru 18 ani serviţi în cariera militară sau 20 de ani în serviciu civil şi ecleziastic, dreptul la pensie este de jumătate din retribuţia de mijloc primită în ultimii cinci ani;
        –  pentru 25 de ani de serviciu în armată sau 30 de ani ca civil sau ecleziastic pensia este de ¾ din retribuţia de mijloc ce s-a primit în ultimii 5 ani;
2. În termenul de retribuţie de mijloc se calculează leafa postului care a fost cel mai bine retribuit.
3. Nici o pensie nu poate fi mai mare de 18 mii lei pe an.
4. Pensia se calculează începând cu intrarea în vigoare a legii de faţă.
5. timpul servit în campanie de către ofiţeri, civili şi ecleziaşti, ataşaţi la armată se va socoti îndoit la calcularea pensiei.
6. Văduva funcţionarului, militarului sau ecleziastului va primi jumătate din pensie, până la o nouă căsătorie. Văduva cu copii va prini ¾ din pensie, iar în caz de căsătorie, copii vor primi ½ din pensie. Dacă militarul decedat nu era căsătorit părinţii pot priomi pensie în cuantum de 1/3 din pensia cuvenită.