10 asistenţi maternali şi-au pierdut atestatul Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 44 Vizualizări

10 asistenţi maternali şi-au pierdut atestatul

4-5_3.jpgUnui număr de zece asistenţi maternali din judeţul Mureş le-a fost retras atestatul de către Comisia pentru Protecţia Copilului Mureş.
Unele au fost retrase pe motiv că asistenţii maternali au părăsit de bunăvoie sistemul, iar altele pentru abateri disciplinare.
În cursul anului 2011 Comisia pentru Protecţia Copilului Mureş a evaluat 115 dosare ale asistenţilor maternali profesionişti, au reînnoit 15 atestate, au fost modificate 57 de atestate, iar zece au fost retrase. “Motivele pleacă de la intenţia unora dintre asistenţii maternali de a părăsi această profesie. Au fost cazuri de pensionare şi au fost şi cazuri de abateri disciplinare, adică împrejurări în care copii încredinţaţi cu măsură de plasament asistentului maternal au fost neglijaţi, condiţiile care le-au asigurat asistenţii maternali nu erau dintre cele mai bune, deficit de educaţie, igienă personală”, a declarat Paul Cosma, preşedintele Comisiei pentru Protecţia Copilului Mureş.
Acesta a subliniat că Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Mureş şi Comisia pentru Protecţia Copilului Mureş reacţionează prompt în situaţiile în care copilul nu este tratat corespunzător şi impun măsuri până la concedierea asistentului maternal. “Pe lângă garanţiile materiale sunt şi cele morale. Nimeni nu intră în profesia de asistent maternal fără o evaluare completă din punct de vedere medical atât a asistentului cât şi membrii familiei. Ancheta socială este una amplă, se cer referiri de la comunitate, vecini, autorităţi, biserică. Nu ne permitem să supunem copiii unui risc atunci când îl încredinţăm familiei asistentului maternal. Sunt asistenţi maternali care au făcut obiectul cercetării disciplinare şi au primit sancţiuni, s-au întrerupt relatiile de muncă între Direcţie şi ei”, a mai spus Paul Cosma.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE