Icoana din sufletul copilului Invatamant
  • admin
  • 0 comentarii
  • 326 Vizualizări

Icoana din sufletul copilului

Într-o lume invadată de tehnologie, o mână de copii ai Şcolii Gimnaziale din Sâncraiu de Mureş au hotărât să lase timp, pentru a zidi lumina în sufletul lor. Menirea de a cultiva spiritul o au dascălii, de aceea, alături de profesorii de religie ai şcolii, în urmă cu trei ani, am pus bazele unui Cerc de pictură de icoane pe sticlă, apropiindu-ne astfel de inima copiilor .

Ochiul are nevoie de culoare cum are de lumină şi un copil în dezvoltare are nevoie de modele de bună purtare care să le dea speranţa unui viitor mai luminos. Exemplele biblice de căinţă, bunătate, întrajutorare, jertfelnicie, curaj sunt aduse în discuţie în timp ce icoanele prind viaţa sub mâna micilor pictori cu sufletul curat.

O definiţie a icoanei pe sticlă spune că aceasta se lucrează după izvod, fără a da multă importanţă proporţiilor anatomice, urmând canoane cromatice.

Izvoadele după care lucrăm reprezintă un stil aparte, specific Transilvaniei, caracterizat printr-un desen naiv, cu inseraţii populare româneşti, fiecare icoană având în spate o poveste biblică, povestită în cadrul cercului sau ascultată într-o priceasnă… teorie şi practică îmbinate în cel mai frumos mod.

Cum se lucrează o icoană:

Icoanele se realizează după un anumit model dat, izvod.

* Inversul desenului se trasează pe spatele foii.

* Înainte de a picta pe sticlă este necesară desegresarea sticlei cu soluţie de curăţat geamuri sau spirt medicinal, apoi se şterge sticla până va fi uscată.

* Se fixeaza inversul desenului sub sticlă.

* Cu o peniţă şi tuş negru se conturează după model (se poate folosi pentru conturare şi o cariocă permanentă neagră).

* După ce a fost conturat desenul cu tuş, se fixează cu o soluţie de lac transparent.

* Pictarea se va face cu culori tempera de bună calitate.

* Mai întâi se pictează feţele, blicurile, scrisul si hainele.

* La sfârşit se va aplica foiţa de aur (sau culoare tempera aurie) la nimb (cercul  de deasupra capului), sau alte elemente decorative.

Prof. înv. primar Nina Carolina POP

Şcoala Gimnazială din Sâncraiu de Mureş

 

 

 

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE