Prietenie și schimb de experiență la UMFST Invatamant
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 358 Vizualizări

Prietenie și schimb de experiență la UMFST

O delegație de la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Republica Moldova s-a aflat, săptămâna aceasta, la Facultatea de Farmacie din cadrul Universității de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș. Vizita a avut loc în cadrul programului Eramsus+.

Astfel, de la Facultatea de Farmacie a Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu” din Chișinău, asist. univ. dr. Elena Donici, Catedra de Chimie farmaceutică și toxicologică, asist. univ. drd. Lucia Sîbii, Catedra de Farmacie socială „Vasile Procopișin” au participat alături de reprezentanții UMFST la o săptămână a prieteniei și a schimbului de bune practici, s-au familiarizat cu procesul educațional, vizitând totodată spațiile de învățământ și de cercetare ale facultății și universității.

Delegația a fost primită de prof. univ. dr. Daniela-Lucia Muntean, decanul facultății, care a transmis alese gânduri întregului colectiv de la Chișinău. Gazde au fost conf. univ. dr. Gabriel Hancu, prof. univ. dr. Aura Rusu, alături de întregul colectiv al disciplinei de Chimie farmaceutică, prof. univ. dr. Corneliu Tanase, disciplina de Botanică farmaceutică, șef lucr. dr. Marius Cherecheș, disciplina de Industria medicamentului și management farmaceutic, cerc. șt. III dr. Lénárd Farczádi, Centrul Avansat de Cercetări Medicale și Farmaceutice, potrivit informației preluate de pe pagina de facebook  Facultatea de Farmacie UMFST „G.E. Palade” din Târgu Mureș.

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE