Șoferi drogați depistați de Poliția Rutieră Târgu Mureș Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 460 Vizualizări

Șoferi drogați depistați de Poliția Rutieră Târgu Mureș

Polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș au oprit duminică, 27 august, în jurul orei 9.00, pe strada Margaretelor din municipiu, un autovehicul, condus de un bărbat în vârstă de 31 de ani.

”În urma testării sale cu aparatul DrugTest a reieșit faptul că acesta se afla sub influența unor substanțe psihoactive, respectiv Benzodiazepines (BZO). De asemenea, testarea alcoolscopică a indicat o concentrație de 0,13 mg/l alcool pur în aerul expirat, în acest sens urmând a fi luate măsurile legale în acord cu OUG 195/2002 republicată. Conducătorul auto a fost condus de polițiști la o unitate spitalicească, în vederea prelevării mostrelor biologice. În cauză a fost deschis un dosar penal, cercetările fiind continuate de polițiști sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența substanțelor psihoactive”, a informat Biroul de presă al Inspectoratului de Poliție Județean Mureș.

Totodată, polițiștii Biroului Rutier Târgu Mureș au depistat sâmbătă, în jurul orei 18.40, pe strada Moldovei din municipiu, un conducător auto în vârstă de 28 de ani, aflat sub influența substanțelor interzise.

”Fiind testat cu aparatul DrugTest, acesta a indicat o valoare pozitivă pentru Cannabis-5, motiv pentru care bărbatul a fost condus la o unitate medicală în vederea recoltării probelor biologice”, a mai informat sursa citată.

(Redacția)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE