VIDEO-FOTO: Accident grav în Chendu Slider
  • redactia
  • 0 comentarii
  • 3262 Vizualizări

VIDEO-FOTO: Accident grav în Chendu

Pompierii militari mureșeni au fost solicitați să intervină sâmbătă, 27 aprilie, pentru asigurarea măsurilor de prevenire și stingere a incendiilor, de descarcerare și prim ajutor la un accident rutier produs pe raza localității Chendu.


”S-au deplasat de urgență forțe din cadrul Detașamentului Târgu Mureș, cu o autospecială de stingere cu modul de descarcerare, o autospecială de descarcerare, două ambulanțe SMURD dintre care una Terapie Intensivă Mobilă, precum și elicopterul SMURD, în colaborare cu o ambulanță din cadrul SAJ Mureș și pompierii voluntari din cadrul Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență Bălăușeri. Echipajele operative sosite la fața locului au constatat faptul că în evenimentul rutier au fost implicate două autoturisme, iar o persoană, sex masculin, este încarcerată. Se acționează cu celeritate pentru extragerea persoanei încarcerate”, a informat lt. Alexandra Călușeri, purtător de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență ”Horea” al județului Mureș.

UPDATE 1:

”Pompierii au acționat imediat, cu echipamentele din dotare, pentru a asigura accesul către victima blocată în autoturism, cât și pentru descarcerarea și extragerea acesteia fără agravarea leziunilor suferite. Bărbatul a fost extras și predat echipajului de pe elicopterul SMURD, pentru acordarea asistentei medicale de urgență și transport la spital. Conform primelor evaluări bărbatul se află în stare gravă. Alte două victime au fost consultate la locul accidentului, de către echipajele SMURD și SAJ, fiind apoi transportați la spital pentru îngrijiri medicale”, a mai informat aceeași sursă.
(Redacția / Foto: ISU Mureș)

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE