Home / Invatamant / Miting pentru Liceul Teologic Romano-Catolic

Miting pentru Liceul Teologic Romano-Catolic

Distribuie

Fundaţia Statusul Romano-Catolic din Transilvania a organizat miercuri un miting de protest în faţa Instituţiei Prefectului – Judeţul Mureş, la care au luat parte în jur de 2.000 de persoane, pentru a convinge Ministerul Educaţiei să asigure funcţionarea Liceului Teologic Romano-Catolic (LTRC) din Târgu-Mureş.
La manifestare, denumită de către organizatori “adunare publică”, a participat, fără a lua cuvântul, şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, alături de fostul lider Unional, Marko Bela, precum şi de numeroşi parlamentari ai formaţiunii.
În timpul manifestării, care a durat mai bine de 45 de minute, a fost citit un apel din partea prinţilor, în care se arată că “acţiunile ministrului educaţiei, ale prefectului şi ale inspectorului şcolar general, declaraţiile contradictorii ale acestora, care induc în eroare elevii, părinţii, profesorii şi reprezentanţii bisericii, au depăşit limita suportabilului”.
Părinţii elevilor susţin că au fost “înşelaţi” prin faptul că nu au fost informaţi cu privire la finalitatea proceselor din instanţă care au avut ca obiect anularea deciziei IŞJ Mureş de înfiinţare a LTRC.
În plus, părinţii susţin că ministrul educaţiei ar fi declarat că Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş “ar trebui să desfiinţeze” acest liceu.
“Prin urmare, facem apel la toate instituţiile statului care sunt responsabile de situaţia în care se află Liceul Teologic Romano-Catolic şi implicit copiii noştri să remedieze cu efect imediat neajunsurile şi erorile care au dus la această situaţie intolerabilă, care afectează viitorul copiilor noştri. Solicităm insistent asigurarea condiţiilor necesare desfăşurării procesului educaţional, conform prevederilor constituţionale şi dreptului pe care copiii îl au: să frecventeze şcoala aleasă de ei, de părinţii lor, fără a dezbina familii, fraţi de fraţi! Cerem clarificarea statutului juridic al Liceului Teologic Romano-Catolic şi soluţionarea imediată a situaţiei create. Dorinţa noastră este ca Ministerul Educaţiei să rezolve acest caz printr-o hotărâre de guvern sau ordonanţă de urgenţă”, se arată în apelul părinţilor.
De asemenea, părinţii au solicitat Ministerului Educaţiei să prelungească mandatul directorului şcolii, să asigure în continuare angajarea profesorilor şi buna funcţionare a procesului educaţional.
În discursul său, arhiepiscopul romano-catolic Jakubinyi György a afirmat că, deşi în 2015 s-a stabilit printr-un protocol cu Ministerul Educaţiei situaţia învăţământului confesional şi în acelaşi an a început organizarea LTRC, în toamna anului 2016 a fost contestat modul de înfiinţare a şcolii.
Arhiepiscopul Jakubinyi György a susţinut că această şcoală trebuie ocrotită şi la fel “toţi cei care luptă” pentru ea.
La protestul de la Târgu-Mureş au participat numeroşi reprezentanţi ai bisericilor catolice şi protestante, precum şi cetăţeni veniţi din judeţele Harghita şi Covasna.
Inspectoratul Şcolar Judeţean Mureş susţine că din punctul de vedere juridic Liceul Teologic Romano-Catolic din Târgu-Mureş nu mai există, în urma unei decizii judecătoreşti definitive, că elevii care învaţă în actuala locaţie vor rămâne în continuare în clădirea respectivă, însă pentru ca aceştia să nu sufere, s-a decis alocarea unor clase la alte şcoli cu predare în limba maghiară, care sunt acreditate.

(Sursa: www.agerpres.ro)


Citește și despre proiectul „Cu ochii larg deschişi”:

 

Cinci docufiction despre căderea și ridicare din abuzul de droguri

 

Sticker/Cine sunt eu? – o parabolă a pierderii identității din cauza drogurilor

 

”Dealerul morții”, evadare din ”infernul drogurilor”

 

Clean-up. Curajul Mădălinei

 

Povestea lui Mircea

 

Povestea Melaniei, nevoia de iubire şi atenţie satisfăcută cu droguri

   

De asemenea, verificati

FOTO – Lucrările de la Colegiul „Petru Maior” din Reghin se apropie de final

Distribuie Lucrările de reabilitare a Colegiului „Petru Maior” din Reghin se apropie de finalizare. Primarul …

1 comentariu

  1. Dă mai departe!

    FRAȚI ROMÂNI, CEREȚI PARLAMENTARILOR VOȘTRI SĂ RIDICE PRAGUL ELECTORAL LA MINIM 8%!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Regulile de preluare a articolelor

Acest articol este proprietatea Cotidianului Zi de Zi și este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 120 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.