Tabără în Grecia la 95 de euro Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

Tabără în Grecia la 95 de euro

414_tabaraGrec.gifPentru prima dată, elevii au pentru vacanţa de primăvară ce debutează pe 19 martie opţiunea de a merge într-o tabără externă, în Grecia. Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar a pregătit pentru această vacanţă o ofertă bogată, la preţuri rezonabile.

Agenţia Naţională a Taberelor şi Turismului Şcolar (ANTTS) a anunţat definitivarea programului taberelor din perioada vacanţei de primăvară destinate elevilor şi studenţilor. Astfel, în perioada 19 martie – 3 aprilie ANTTS pune la dispoziţia elevilor, studenţilor şi cadrelor didactice peste 10.000 de locuri de cazare, pe serie, în spaţiile Agenţiei. Vor fi organizate două serii de tabere de câte o săptămână, prima serie fiind programată pentru prima zi de vacanţă, 19 martie. Există tabere tradiţionale, permanente, foarte îndrăgite de elevi. Cele mai atractive locaţii sunt cele de pe Valea Prahovei, respectiv taberele din Buşteni şi Sinaia, care dispun de vile cu un grad ridicat de confort şi unde copiii pot practica şi sporturi de iarnă. De asemenea, taberele de la Poiana Pinului, Arbănaş şi Monteoru (în judeţul
Buzău) sunt tabere foarte bine dotate şi care oferă condiţii excelente. ANTTS mai organizează tabere în Ardeal – la Sovata, în bazele turistice ale ANTTS din Satu Mare şi Baia Mareş sau pe Valea Oltului. Pentru majoritatea taberelor, preţurile sunt între 280.000 şi 325.000 lei/zi. Excepţie fac cele din Sinaia şi Poiana Pinului, unde condiţiile fiind considerate de lux, preţul unei zile de cazare creşte la 350.000 lei/zi. Astfel, costul unui sejur de 6 zile este cuprins între 1.680.000 lei şi 2.100.000 de lei – cel mai "scump" bilet fiind de 2.450.000 lei pentru taberele din Sinaia, însă sejurul este 7 zile. Aceşti bani acoperă cazarea, căldura, apă caldă, 3 mese pe zi, asistenţa medicală, precum şi programul de tabară care include jocuri şi activităţi sportive în aer liber, activităţi de club, discotecă etc. Pentru prima dată, ANTTS are şi oferte externe, respectiv vacanţa de 6 zile în Grecia (în staţiunea Paralia Katerini, de lângă Salonic), unde sunt disponibile 586 de locuri, în două serii care încep pe 18 martie şi 25 martie. Transportul (tur-retur) se va face cu autocare de lux de 4 stele, iar cazarea copiilor va fi asigurată în vile de 2 şi 3 stele unde beneficiază şi de pensiune completă. Toate acestea, la un preţ de numai 95 de euro. "Elevii şi studenţii mureşeni pot pleca oriunde în ţară, nu există o limită stabilită de locuri pentru ei. Îşi aleg destinaţia şi pot merge oriunde, împreună cu profesorul care organizează tabăra. Fiindcă în vacanţa de primăvară se sărbătoresc şi Paştele, majoritatea preferă să rămână acasă şi concurenţa nu e atât de mare. Au fost foarte multe solicitări pentru Grecia, încă din luna ianuarie am trimis nota informativă în şcoli şi sunt elevi mureşeni care pleacă în Grecia. Preţul a fost foarte bun şi includea şi două excursii. Pentru a pleca în tabără pot veni oricând la Biroul Judeţean", a precizat Barabas Robert, directorul ATTS Mureş.
Ionuţ OPREA
ionut@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Citește și:

Recomandari





Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE