“Mami, mami, vreau un animăluţ!”

Una dintre primele dorinţe ale unui copil este aceea de a avea un “animăluţ”. De cele mai multe ori părinţii reacţionează negativ, îngrijoraţi că prezenţa unui animal ar putea pune în pericol sănătatea copiilor, dar şi, adesea, la groaza “mizeriei” pe care vor fi nevoiţi s-o cureţe. Când insistenţele se înteţesc, părintele cedează şi apare întrebarea “Oare ce să-i iau?”.

De cele mai multe ori sfatul este cerut unor persoane neavizate, cum sunt vecinii care au un caniş, colega de serviciu – care a avut şi ea, cândva, un papagal – sau, în cel mai rău caz, verişoara cu broasca ţestoasă. Toţi sunt dispuşi să dea sfaturi şi amatori să descrie relaţia specială pe care o au cu animalul lor, cât e de uşor de întreţinut şi de drăgălaş, dar uită că fiecare animal are o altă personalitate, aşa cum fiecare familie are alte caracteristici şi alte nevoi.
Cel mai bun răspuns legate de un animal de casă poate fi găsit, însă, la medicul veterinar. Etologul este cel care vă poate ajuta în găsirea soluţiilor adecvate atunci când vă gândiţi să vă îmbogăţiţi familia cu un nou membru, pentru că asta este un animal din momentul în care intră în casă, un membru al familiei.

Importanţa alegerii

Gândiţi-vă bine ce alegeţi! Nu de puţine ori, am văzut cum alegeri proaste au dus la rezultate catastrofale: copiii suferă, câinele este neglijat, iar familia nu face faţă nici fizic nici financiar creşterii şi educării unui animal cu probleme de sănătate sau psihice. La fel, trebuie să existe o compatibilitate între personalitatea stăpânului şi cea a animalului. Imaginaţi-vă, spre exemplu, o “cucoană” pe tocuri de 15 centimetri, cu o coafură impecabilă şi fustă foarte scurtă, ţinând în mână o lesă la al cărei capăt se găseşte un câine neastâmpărat, de talie mare, care trage insistent. Fără îndoială că nu va avea o plimbare foarte plăcută. Sau, mai rău decât atât, un copil de 10-12 ani, alergând după un câine masiv, greu de controlat şi dintr-o rasă cu un grad de periculozitate crescut.
În concluzie, nu vă grăbiţi în alegerea “pet”-ului, încercaţi şi cereţi părerea cuiva avizat.

Câinele îl ai pe viaţă

A avea un animal reprezintă o responsabilitate. În clipa în care vă hotărâţi să achiziţionaţi un animal, trebuie luate în calcul atât avantajele cât şi dezavantajele pe care pezenţa acestuia vi le oferă. Şi nu uitaţi, orice copil care creşte în prezenţa unui animal, oricare ar fi acesta, învaţă ce înseamnă responsabilitatea, altruismul, comunicarea, ce înseamnă să fi un om bun.

Câinele – companionul ideal

În momentul în care ne hotărâm să alegem un căţel, trebuie avut în vedere spaţiul de care dispunem, suma pe care suntem dispuşi să o alocăm creşterii şi dezvoltării lui armonioase şi, nu în ultimul rând, timpul pe care îl putem acorda câinelui.
E evident că locul unui Ciobănesc Mioritic sau al unui Dog de Bordeaux nu e, nicidecum, într-o garsonieră. Şi nici într-o familie care are un venit lunar de 2 milioane de lei. De asemenea, dacă nu suntem o persoană sportivă sau timpul pe care-l putem aloca câinelui este de 30 minute dimineaţa şi o oră seara, atunci vom evita un câine care are nevoie mare de mişcare, cum sunt cei din rasele de vânătoare.
În alegerea noului membru al familiei trebuie să ne gândim şi la faptul că, deşi toţi puiuţii sunt mici, toţi sunt foarte drăgălaşi, asta nu înseamnă că toţi vor rămâne la fel. În numai un an, de exemplu, un Rottweiler ajunge uşor la peste 40 de kg. Aşadar, trebuie să punem cu responsabilitate în balanţă ceea ne dorim şi ceea ce putem oferi.
Nu trebuie exclusă, dacă iubiţi întradevăr animalele, nici varianta adoptării unui câine „maidanez”, mai ales că aceştia oferă, în general, mai multă dragoste necondiţionată şi respect decât unul de rasă.
Ca un ultim avertisment, indiferent de ce alegem, cel mai important lucru care contează pentru ca un câine să fie echilibrat sunt „cei şapte ani de acasă”. Cu alte cuvinte, cum îl creştem aşa îl avem.
Dr. Camelia MATE-TORNEA