Guvernanţii au pus protocolul în cui Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 29 Vizualizări

Guvernanţii au pus protocolul în cui

184_udmr.gifCu sau fără protocol, puterea guvernează haotic, fiecare îşi ia ce apucă prin ministere, după care demite şi numeşte în funcţie de intensitatea vântului schimbării. Imediat după instalarea guvernului la Palatul Victoria, partidele au încropit un protocol, a cărui ratificare n-au reuşit-o nici până în ziua de astăzi.
La indicaţiile preţioase ale experţilor în încheierea şi parafarea de documente, UDMR, numele protocolului se schimbă în cel de regulament de funcţionare.
Preşedintele executiv al uniunii, Takacs Csaba, susţine că în linii mari protocolul este definitivat, aşa cum era de altfel şi acum o lună, când liderul UDMR Marko Bela a spus că acesta “va fi semnat în câteva zile”. Tot Takacs a spus că fiecare semnatar are un mod de abordare propriu al documentului. Senatorul Gyorgy Frunda a declarat că documentul este aproape finalizat, dar mai necesită unele corecturi.
Purtătorul de cuvânt al PNL, Eugen Nicolăescu, a declarat, la rândul său, că documentul va fi semnat curând, în timp ce Bogdan Piţigoi, purtătorul de cuvânt al PUR, crede că întârzierea semnării protocolului a fost cauzată de factori externi, precum congresul liberalilor sau negocierile cu FMI. Piţigoi a precizat că documentul nu este un protocol asemănător celui semnat de PSD cu UDMR, ci un regulament tehnic, pe baza căruia vor funcţiona şi relaţiile în teritoriu.
Probabil că după ce vor isprăvi cu semnarea regulamentului, guvernanţii vor fi nevoiţi să se apuce serios de lucru, pentru a nu fi ameninţaţi din nou cu anticipatele.
Senatorul Gyorgy Frunda crede că preşedintele Traian Băsescu ameninţă cu anticipatele pentru a-i ţine în frâu pe toţi. “Preşedintele bate şaua să priceapă iapa. Eu aş analiza anticipatele din două perspective. Dacă se declanşează până în aprilie, nu vom mai putea semna tratatul de aderare şi atunci şansa noastră în 2007 este compromisă. Dacă le facem după aprilie, atunci implentarea tratatului nu s-ar putea face la timp, ar însemna o frână în foaia de parcurs. Alegerile anticipate ar duce la sancţionarea actualelor partide aflate la guvernare. Putem face o comparaţie cu o navă; nu ne putem întoarce din drum să schimbăm echipajul doar pentru că acesta nu este pe placul comandantului”, a spus politicianul maghiar.
De altfel, UDMR nici nu ar avea prea multe de pierdut în cazul unor alegeri anticipate, nici chiar dacă ar trebui să schimbe partenerul dc guvernare.
Cora MUNTEAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE