“Dacă aş fi primar aş face eu curăţenie!” Social
  • admin
  • 0 comentarii
  • 39 Vizualizări

“Dacă aş fi primar aş face eu curăţenie!”

199_strada.gifO femeie din Târgu Mureş se plânge că nu poate dormi noaptea din cauza gălăgiei din cartierul în care locuieşte, deranjată fiind de traficul greu de sub balconul ei.
Ileana Nicu are un apartament în cartierul 7 Noiembrie. De o viaţă nopţile-i sunt un calvar, deoarece prin faţa blocului trec maşinile de mare tonaj. “Au dat drumul semaforului, acolo se opresc maşinile mari. Eu îmi cunosc drepturile şi sunt o luptătoare. Nu mă voi lăsa până nu am linişte. Şi mai e şi praful…”. A depus plângeri atât la Prefectură cât şi la Garda de Mediu, reclamând poluarea fonică şi olfactivă. “Primarul Florea mi-a dat un răspuns înainte de alegeri, dar după, nu a mai luat nici o măsură. Pe cei de la mediu i-am rugat să vină să măsoare poluarea fonică”.
Chestionat în legătură cu reclamaţia femeii, directorul Gărzii de Mediu, Nicolae Pop, a răspuns că a luat în considerare plângerea, ba mai mult, a fost programată o măsurare a poluării, dar din cauza ninsorii aceasta nu a putut fi dusă la îndeplinire: “Zăpada este ca un amortizor şi rezultatele nu ar fi fost reale. Trebuie să vedem zona, în ce categorie se încadrează, şi să vedem cum poate fi rezolvată problema femeii”.
Există, potrivit lui Nicolae Pop, mai multe soluţii. Una ar fi ca maşinile să ocolească oraşul, dar asta s-ar putea realiza doar dacă municipalitatea ar devia traficul greu pe o centură prin partea nordică a oraşului. Dacă se va face o centură a oraşului, asta, cu siguranţă, va dura mulţi ani, până atunci locuitorii fiind obligaţi să accepte situaţia în care se află.

Ileana Nicu se plânge, de asemenea, că nimeni nu a întrebat-o, nici pe ea şi nici pe vecinii de scară, atunci când pe peretele blocului s-a amplasat o reclamă care îi ajunge în dreptul uşii. Pe de altă parte, este nemulţumită şi de programul barurilor care sunt deschise până târziu şi ai căror clienţi, în stare de ebrietate, fac mare gălagie. Ajunsă la capătul răbdării, femeia nu mai ştie ce să facă. “Eu nu fac parte din mediu? Nimeni nu mă ascultă. Dacă aş fi primar aş face eu curăţenie. Aş amplasa megafoanele în centru şi le-aş spune oamenilor să nu scuipe pe jos seminţele. Aş vrea să fiu ecologist voluntar, să-mi dea o insignă şi mă apuc eu să fac curăţenie”.
Liana TODORAN

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE