Capetele care nu mai cad Politic
  • admin
  • 0 comentarii
  • 63 Vizualizări

Capetele care nu mai cad

Pironiţi în faţa televizoarelor, am aşteptat zadarnic ca preşedintele Băsescu să lanseze, la Tucă, o rachetă cu rază lungă de acţiune către marii oameni din spatele afacerilor dubioase, protejaţi de toate regimurile în ultimii 15 ani.
Au început să cadă capete. O plasă de fluturi de dimensiuni naţionale adună toate insectele parazite din această ţară. Oare? Evident, s-a început cu gîndăceii, care, săracii, nu au ştiut că bucătăria politică e prea murdară chiar şi pentru ei.
Pe măsură ce trec lunile şi se apropie scumpirile şi primăvara, vor începe să cadă şi capete mai mari, aflate în fruntea unor muşuroaie de termite care o cam iau la sănătoasa cu tot cu documente spre partide mai călduţe. Mi-e teamă că nu se va ajunge însă niciodată la monştri gen Năstase, Bitner, Luca, Sorin Marin sau Vîntu.
Sorin Ovidiu Vîntu, omul despre care toată lumea, în afară de Parchet, ştia că a plecat cu banii oamenilor de la FNI (acum a aflat şi Parchetul, de la Maria Vlas), a fost săptămîna trecută cel mai important subiect de presă. Antena 1 l-a atacat (pe drept), dar cu aceleaşi materiale prăfuite, iar Realitatea TV, Ziua şi cam tot trustul construit în jurul PetromService l-au spălat cum au putut. De cîte ori au putut.
Pe la începutul spătămînii a circulat un zvon prin redacţii cum că Băsescu se pregăteşte să intre şi el în joc. În direct, în emisiunea lui Marius Tucă, preşedintele, spuneau gurile rele, ar fi trebuit să ceară capul lui Vîntu în faţa naţiunii. După ce, la întîlnirea cu magistraţii de luna trecută, imediat după ce a ieşit presa din sală, le-a spus clar tuturor că trebuie să finalizeze dosarele grele, adică Vîntu şi Patriciu, noul preşedinte al ţării se pregătea să mai ridice, o dată în plus, bîta deasupra capului.
Aşa că, în faţa televizorului, cu sufletul la gură, am aşteptat ca Băsescu să zică ceva. Şi-am tot aşteptat, dar degeaba. A fost mai interesantă Rodica Mantale la Turcescu, măcar aveai la ce să te uiţi.
Preşedintele a răcit, aşa că nu a mai putut să fie “Băsescu cel groaznic”, cu care ne obişnuiserăm de la începutul anului. Şi a povestit el despre casa din care s-a dat afară, despre poliţie şi magistraţi şi chestori pensionaţi, mai lipsea un şemineu şi ne simţeam cu toţii ca în copilărie, cînd ne spunea bunicu’ poveşti.
Şi-a muşcat Marius Tucă buzele pînă la sînge aproape, Băsescu tot n-a pronunţat cuVîntul. Asta în timp ce săraca Maria Vlas mai are puţin şi se sinucide, numai-numai s-o găsi vre-una dintre hîrtiile care ar putea să-l aducă pe cel mai prolific şi mai protejat om de afaceri din România înapoi în instanţă.
Aşa cum în 1996 Convenţia Democrată nici nu s-a apropiat, măcar, de marii şacali, acum, noua Putere, venită pe un val la fel de messianic, face curăţenie, dar ascunde unele mizerii sub covor. Asta pentru că acest covor roşu, prezidenţial şi guvernamental, costă şi el, ca orişice confort politic din această ţară.

PS: Să nu uităm însă că într-un stat de drept n-ar trebui să aşpteptăm un discurs al preşedintelui ca să se şi întâmple ceva, chiar dacă tocmai pentru asta a fost votat.

Vlad IORGA
Evenimentul Zilei

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE