Fotbal: finala CN al Liceelor: LPS – Papiu Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 38 Vizualizări

Fotbal: finala CN al Liceelor: LPS – Papiu

Faza locală a Campionatului Naţional al Liceelor a ajuns la ultima rundă. Sâmbătă se vor înfrunta în finală echipele Liceului cu Program Sportiv şi Colegiului Naţional Alexandru Papiu Ilarian.

Deşi atât LPS cât şi Papiu sunt deja calificate pentru faza judeţeană a competiţiei, cele două echipe se vor înfrunta la sfârşitul acestei săptămâni. Regulamentul spune că se califică primele două echipe clasate, dar organizatorii au considerat normal să existe o campioană a Târgu Mureşului.
După ce în prima semifinală Papiu a trecut de Grupul Şcolar Gheorghe Şincai, marţi după-amiază s-a disputat a doua semifinală, între Liceul cu Program Sportiv şi Grupul Şcolar Ion Vlasiu.
Deşi au câştigat în cele din urmă cu 4-1, experimentaţii fotbalişti de la Liceul cu Program Sportiv nu au avut viaţă uşoară. Scorul a fost deschis de cei de la Ion Vlasiu, printr-un gol spectaculos, dar în repriza secundă, jucătorii de la LPS au găsit drumul spre victorie. Ei au reuşit, în cele din urmă, să câştige cu 4-1, dar au avut parte de un meci foarte greu.
Sâmbătă, de la ora 8,30 se va disputa finala mică, între Grupul Şcolar Gheorghe Şincai şi Grupul Şcolar Ioan Vlasiu, iar de la ora 9,20 va avea loc finala mare, între LPS şi Papiu.
Meciurile contând pentru Faza judeţeană vor avea loc în 5 martie, la Luduş.
Florin MARCEL

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE