În marş spre Divizia A Sport
  • admin
  • 0 comentarii
  • 134 Vizualizări

În marş spre Divizia A

611_InMarsDiv.gifMureşenii pasionaţi de baschet au motive de optimism. BC Mureş face pregătiri pentru turneul semifinal, o antecameră spre Divizia A. Dacă vor ocupa unul din primele două locuri în semifinală, ei vor juca apoi la turneul final. Două echipe vor promova în prima ligă.

Încheierea sezonului regulat la baschet în Divizia B a adus o calificare în semifinale pentru BC Mureş, componentă a seriei I. Deşi s-a înscris în campionat după începerea sezonului, formaţia târgumureşeană antrenată de Mihai Corui a recuperat din mers şi a avut apoi un parcurs foarte bun. BC Mureş a câştigat 17 meciuri şi a pierdut numai 4, ocupând astfel locul II în serie, după CSM Oradea, una dintre cele mai bune echipe ale ligii secunde.
La turneul semifinal mureşenii vor evolua alături de echipele CSS Phoenix Râmnicu Vâlcea, Universitatea Craiova, Energia Rovinari şi CSM Oradea. Se va juca în sistemul fiecare cu fiecare, iar din cele 6 echipe care formează seria semifinală se vor califica pentru turneul final primele două formaţii. În mod normal, una dintre cele două ar trebui să fie gruparea târgumureşeană.
La nivel naţional se vor juca trei turnee semifinale, urmând ca de la fiecare să ajungă în finală 6 echipe, din care în prima ligă vor promova două.
Principala favorită pentru promovare este chiar fosta colegă de serie a târgumureşenilor, CSM Oradea, care are un lot foarte bun, dar şi mureşenii au şanse să ajungă în Divizia A. Deocamdată, însă, primul hop este turneul semifinal. Antrenorul Mihai Corui spune că vor avea câştig de cauză echipele cu o bancă lungă de rezerve: "Se vor juca multe meciuri într-un interval scurt de timp. În aceste condiţii este foarte important să ai multe rezerve, deoarece intervine oboseala. Eu sper că vom reuşi să ne adunăm pentru a obţine calificarea în finală. Nu suntem o echipă cu bani, dar avem o dorinţă mare de victorie. Eu cred că avem şanse să trecem mai departe şi chiar să ne calificăm în Divizia A".
Jucătorii de bază ai formaţiei mureşene sunt George Trif, Ionel Brustur, Silviu Vrânceanu, Ioan Mureşan şi Mihai Corui, antrenorul care la 36 de ani se descurcă bine şi în teren. Pe lângă aceştia, mai vin puternic din urmă Fodor Laszlo, Fodor Tibor sau Cătălin Faur.
Turneul semifinal va avea loc în perioada 4-8 mai. Deocamdată, echipa mureşeană face antrenamente uşoare, pentru că abia s-a terminat campionatul, iar peste câteva zile va intra într-un program de meciuri amicale.

Florin MARCEL
fmarcel@zi-de-zi.ro

Distribuie:

Lasă un comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

DISCLAIMER
Atentie! Postati pe propria raspundere! Inainte de a posta, cititi aici regulamentul: Termeni legali si Conditii

Recomandari


Citeste Zi de Zi Online


 

 

 




 

 

 

Print


 

Transilvania Business

ARHIVE